Farul Constanţa – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 24-a din campionatul României, este programat, duminică, 1 februarie 2026, de la ora 17:15, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Farul Constanţa, tot mai departe de poziţiile de play-off, şi Universitatea Craiova, care se poate distanţa în fruntea clasamentului, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 24-a din SuperLiga.
Farul Constanţa ocupă locul 10, cu 31 puncte, iar în ultimele cinci etape din SuperLiga a înregistrat o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri; în runda precedentă a câştigat, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, scor 2-1.
Echipa antrenată de Ianis Zicu a bifat cinci succese, patru remize şi două eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în acest campionat, iar golgheterul dobrogenilor este Alexandru Işfan, cu şase reuşite în SuperLiga.
Universitatea Craiova este pe locul 1, cu 46 puncte, cu unul peste Dinamo şi Rapid, care au evoluat deja în această rundă, şi vine după patru victorii şi un rezultat de înregistrate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă a câştigat, acasă, cu Botoşani, scor 2-0.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Echipa antrenată de Filipe Coelho a bifat cinci succese, patru remize şi două eşecuri în meciurile disputate în deplasare în acest campionat, iar cel mai bun marcator al alb-albaştrilor în campionat este Steven Nsimba, cu opt goluri.
În partida din tur, disputată pe 14 septembrie 2025, Universitatea Craiova s-a impus, în Bănie, în faţa celor de la Farul Constanţa, cu 2-0 (Nsimba 22, Dican 76a).
Superbet oferă cota 1.26 pentru pronosticul X2: rezultat de evgalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Farul Constanţa – Universitatea Craiova.