SuperLiga: CFR Cluj vs Rapid – Derby „feroviar” pentru Europa

Redacția IMPACT 14.04.2025, 09:48
SuperLiga: CFR Cluj vs Rapid – Derby „feroviar” pentru Europa

CFR Cluj – Rapid, meci contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, luni, 14 aprilie 2025, de la ora 20:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

CFR Cluj, aflată în lupta pentru titlul de campioană, şi Rapid, care nu a renunţat la un loc de Europa, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai importante partide ale etapei a 4-a a play-off-ului din SuperLiga.

CFR Cluj este pe locul 2, cu 33 puncte, cu trei mai puţine decât liderul FCSB, şi tot atâtea câte are Universitatea Craiova, care completază podiumul (cele două au evoluat deja în această rundă), şi vine după două victorii şi o înfrângere înregistrate în primele trei meciuri din play-off, iar în etapa precedentă a câştigat, acasă, cu Universitatea Craiova, scor 2-0.

În acest interval, CFR Cluj a trecut de Universitatea Craiova, pe teren propriu, în sferturile de finală din Cupa României, scor 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 5-3 după penalty-uri, şi va juca în semifinale, tot acasă, cu Farul (se dispută o singură manşă).

În meciurile disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, echipa antrenată de Dan Petrescu a bifat 11 succese, trei remize şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al ardelenilor şi al campionatului este Louis Munteanu, cu 20 de goluri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Rapid ocupă locul 6, cu 27 de puncte, la şase distanţă de ultima poziţie europeană (locul 3 asigură accesul în barajul pentru Conference League), pe care este Univerisitatea Craiova, care a evoluat deja în această etapă, şi în primele trei partide din play-off a înregistrat o victorie, un rezultat de egalitate şi o înfrângere; în runda precedentă a câştigat, acasă, cu Dinamo, scor 1-0 (s-a jucat pe Arena Naţională).

În acest interval, Rapid a trecut cu 3-0, pe terenul celor de la Metalul Buzău (Liga 2), în sferturile de finală din Cupa României, şi va juca în semifinale, tot în deplasare, cu Hermannstadt (se dispută o singură manşă).

În partidele disputate pe terenuri străine în acest sezon, echipa antrenată de Marius Şumudică a bifat trei succese, opt remize şi cinci eşecuri, iar cel mai bun marcator al giuleştenilor în campionat este Claudiu Petrila, cu şapte goluri.

În partidele din sezonul regulat, Rapid şi CFR Cluj au remizat de fiecare dată, 2-2 în tur, în Giuleşti, pe 20 iulie 2024 (Rrahmani 53p, Hasani 90+7 / Bîrligea 28, Michael 75), şi 1-1 în retur, în Ardeal, pe 23 noiembrie 2024, scor 1-1 (Fica 81 Burmaz 90); a mai fost un duel direct, în faza grupelor din Cupa României, pe 19 decembrie 2024, Rapid – CFR Cluj 0-2 (Kamara 71, Fica 81).

Superbet oferă cota 1,41 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul CFR Cluj – Rapid.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe