SuperLiga: CFR Cluj vs FCSB – Duelul marilor dezamăgiri

Redacția IMPACT 31.08.2025, 06:10
SuperLiga: CFR Cluj vs FCSB – Duelul marilor dezamăgiri

CFR Cluj – FCSB, meci contând pentru etapa a 8-a din campionatul României, este programat, duminică, 31 august 2025, de la ora 21:30, pe Stadionul Dr. Constanton Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

CFR Cluj şi FCSB, marile dezamăgiri ale acestui start de sezon, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibfrate şi interesante partide ale etapei a 8-a din SuperLiga.

CFR Cluj este pe locul 14, cu cinci puncte (are un meci mai puţin disputat după ce a amânat partida din deplasare cu Csikszereda), şi vine după două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci etape din SuperLiga, iar în runda precedentă a pierdut, în deplasare, cu Oţelul Galaţi, scor 1-4; de asemenea, în deschiderea sezonului, a pierdut Supercupa României, 1-2 în Ghencea cu FCSB.

În cel mai recent meci, CFR Cluj a trecut cu 1-0, acasă, de Hacken, dar a fost eliminată în play-off-ul pentru Conference League (2-7 în deplasare).

Echipa antrenată de Andrea Mandorlini (aflat la debutul în campionat după ce l-a înlocuit pe Dan Petrescu) a bifat un succes, o remiză şi două eşecuri în partidele disputate pe teren propriu în actuala ediţie din SuperLiga, iar cei mai buni marcatori al ardelenilor în campionat sunt Virgiliu Postolachi, Matei Ilie şi Meriton Korenica, fiecare cu câte două goluri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Atenţie, clujenii au cinci „directe” la rând fără victorie în fața echipei bucureștene; ultima dată când a CFR Cluj a trecut, acasă, de FCSB a fost pe 29 august 2021, scor 4-1, în Superiga!

FCSB este pe locul 13, tot cu cinci puncte, şi vine după un rezultat de egalitate şi patru înfrângeri înregistrate în precedentele cinci meciuri din campionat, iar în etapa trecută a pierdut, pe teren propriu, cu FC Argeş, scor 0-2; în deschiderea sezonului, a cucerit Supercupa României, 2-1 în Ghencea cu CFR Cluj.

În cel mai recent meci, FCSB a trecut cu 3-0, acasă, de Aberdeen, în play-off-ul pentru Europa League (2-2 în deplasare), şi s-a calificat în grupa principală a competiţiei.

Echipa antrenată de Elias Chafralambous a bifat un succes, o remiză şi un eşec în partidele disputate în deplasare în actualul campionat, iar golgheterul bucureştenilor este Florin Tănase, cu patru reuşite în SuperLiga.

De menţionat că ambele echipe au câte o victorie la limită în acest campionat: clujenii, în prima rundă, 2-1, acasă cu Unirea Slobozia, iar roș-albaștrii, în deplasare, cu Petrolul, 1-0.

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în Supercupa României, pe 5 iulie 2025, în Ghencea, când FCSB s-a impus în faţa celor de la CFR Cluj, scor 2-1.

Superbet oferă cota 1.48 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul CFR Cluj – FCSB.

Articol, susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe