Suma uriașă la care se ridică pagubele provocate de invazia rusă în Ucraina. Cum poate fi reconstruită țara

Beatrice Dumitru 11.03.2022, 00:19
Suma uriașă la care se ridică pagubele provocate de invazia rusă în Ucraina. Cum poate fi reconstruită țara

Ucraina este bombardată de două săptămâni de forțele ruse și orașe întregi au fost distruse, iar daunele provocate de război sunt, deja, uriașe. Consilierul economic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a spus la ce sumă se ridică acestea și care sunt soluțiile pentru reconstrucția Ucrainei după deszastrul provocat de invazia rusă.

 Valoare daunelor provocate de Rusia în Ucraina

Consilierul economic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Oleg Ustenko, a precizat că 50% din întreprinderile ucrainene s-au închis complet, în timp ce cealaltă jumătate funcționează cu mult sub capacitatea normală din cauza războiului declanșat de Rusia.

Acesta a declarat că forțele ruse au distrus până acum infrastructură, clădiri și alte bunuri fizice în valoare de cel puțin 100 de miliarde de dolari. El a mai spus că estimarea daunelor este „aproximativă” și include drumuri, poduri, spitale, echipamente și alte bunuri, informează Reuters.

Suma uriașă la care se ridică pagabele provocate de invază rusă în Ucraina. Cum poate fi reconstruită țara
Orașele ucrainene au fost distruse de forțele ruse.

Estimările preliminare pe care le-am efectuat arată că valoarea activelor pe care le-am pierdut deja, care au fost distruse de Rusia, se ridică la circa 100 de miliarde de dolari americani”, a declarat el în cadrul unei discuții online cu Peterson Institute for International Economics, un centru american de cercetare.

Volodimir Zelenski a anunțat un program pentru reconstrucția orașelor distruse

Întrebat cum ar putea fi finanțat un astfel de efort de reconstrucție, Ustenko a spus că o parte din el ar putea proveni din activele rusești care sunt înghețate în întreaga lume, inclusiv activele Băncii Centrale. De asemenea, activele bogaților oligarhi ruși ar putea fi transferate într-un fond de reconstrucție.

Și guvernatorul Băncii Centrale a Ucrainei Kirilo Șevcenko consideră că activele înghețate ale Rusiei ar trebui folosite pentru a reconstrui Ucraina după război

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că a însărcinat guvernul să creeze un program special de stat dedicat refacerii fiecărui oraș afectat de invazia rusă, infornează CNN.

După război, după victoria noastră, vom reconstrui tot ce a fost distrus. Foarte rapid și la o calitate foarte înaltă. Se va crea un program de stat special pentru reconstrucție pentru fiecare oraș afectat. Am însărcinat deja guvernului să înceapă elaborarea”, a spus liderul de la Kiev.

Oleg Ustenko a mai precizat că rezervele fiscale ale Ucrainei sunt în prezent de aproximativ 27,5 miliarde de dolari, în scădere de la aproximativ 30 de miliarde de dolari înainte de invazie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...