SUA schimbă strategia în privința Rusiei. „Facem o investiție pentru a neutraliza armata rusă pentru următorul deceniu”

Beatrice Dumitru 26.04.2022, 12:08
SUA schimbă strategia în privința Rusiei. „Facem o investiție pentru a neutraliza armata rusă pentru următorul deceniu”

Pe măsură ce invazia din Ucrainei s-a transformat într-un război de uzură, fără un acord de pace semnificativ, SUA și aliații au stabilit un nou obiectiv pe termen mai lung pentru acest conflict: să învingă Rusia atât de decisiv pe câmpul de luptă încât să o descurajeze să mai lanseze un astfel de atac, vreodată.

„Vrem ca Ucraina să câștige războiul”

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a transmis mesajul foarte clar, după o călătorie la Kiev. „Vrem să vedem Rusia slăbită în măsura în care să nu mai poate face genul de lucruri pe care le-a făcut în Ucraina”. Comentariile lui Austin au fost în concordanță cu obiectivele SUA de luni de zile, și anume, „să facă din această invazie un eșec strategic pentru Rusia”, potrivit unui purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate.

Oficiali din administrația Biden au făcut referire la ideea ca Rusia trebuie să iasă mai slăbită din războiul declanșat în Ucraina. Cu toate acestea, oficialii americani au fost reticenți să afirme atât de clar că obiectivul SUA este să vadă Rusia eșuând și să fie neutralizată militar pe termen lung, dar sunt prudenți atunci când vine vorba de o înțelegere la masa negocierilor.

SUA schimbă strategia în privința Rusiei. „Facem o investiție pentru a neutraliza armata rusă pentru următorul deceniu”
Ucraina este ajutată de Occident pentru a câștiga războiul cu Rusia.

Vrem ca Ucraina să câștige războiul. Unul dintre obiectivele noastre a fost să limităm capacitatea Rusiei de a face din nou așa ceva. De aceea îi înarmam pe ucraineni cu arme și echipamente pentru a se apăra de atacurile rusești și de aceea folosim sancțiuni și controlul exporturilor care au ca țintă industria de apărare a Rusiei – pentru a submina puterea economică și militară a Rusiei de a-și amenința și ataca vecinii”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Strategie nouă

Schimbarea de strategie a survenit în ultimele săptămâni, evidențiată de o toleranță tot mai mare la risc crescut odată cu trimiterea de armament occidental, mai complex, și este o reflectare a credinței că obiectivele lui Vladimir Putin în Ucraina nu s-ar termina dacă reușește să pună mâna pe o parte din această țară, așa cum nu s-a întâmplat după anexarea Crimeei în 2014, a spus un diplomat britanic.

Chiar dacă vin cu o soluție în care Putin obține un pic din Donbas și totul se liniștește, logica ar arăta că e loc de a continua pe această cale. Prin urmare, ceea ce poți obține de pe câmpul de luptă în această etapă nu este doar o victorie pe termen scurt, este și o strategie pe termen lung”, a spus diplomatul.

Acum, oficialii americani și occidentali își dau seama din ce în ce mai mult, mai ales după masacrul de la Bucha, că Rusia trebuie să fie lovită atât de tare  din punct de vedere economic și pe câmpul de luptă, încât agresiunea sa să fie oprită definitiv, au declarat oficiali americani și occidentali pentru CNN.

Rusia și-a pierdut deja o mulțime de capacități militare. Și multe dintre trupele sale. Și vrem să ne asigurăm că nu mai au capacitatea de a înlocui rapid aceste pierderi”, a mai spus Loyd Austin.

Oficialii administrației Biden sunt optimiști că acesta este un obiectiv realizabil și cred că sprijinul militar acordat Ucrainei ar putea duce la lovituri semnificative pentru Rusia, care îi va afecta capacitățile militare pe termen lung, beneficiind strategic SUA.

Modul în care privim acest lucru este că facem o investiție pentru a neutraliza armata și marina rusă pentru următorul deceniu”, a spus o sursă din Congres.

Secretarul de presă al Casei Albe Jen Psaki a declarat că, deși, „în mod evident acum războiul este în Ucraina”, SUA și aliații căută să împiedice Rusia să-și extindă eforturile și obiectivele președintelui Putin și dincolo de Ucraina.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...