Stațiunea din România în care s-au investit 7 milioane de euro. Era celebră pe vremea comunismului

Badea Violeta 29.09.2022, 13:23
Stațiunea din România în care s-au investit 7 milioane de euro. Era celebră pe vremea comunismului

Vești bune pentru români! Încă un oraș din țara noastră va avea, în curând, o stațiune balneară modernă. Construcția impresionantă este foarte aproape de finalizare, iar investiţia se ridică la 7 milioane de euro. Iată în ce stadiu se află lucrările și de ce se vor putea bucura vizitatorii!

Încă o stațiune balneară în România

Cea mai nouă stațiune balneară din țara noastră este aproape gata. Autorităţile din Alba au investit 7 milioane de euro în Complexul Balnear de la Ocna Mureș, dar totul va arăta ca în reviste.

Complexul va dispune de mai multe cabinete medicale, dar și de vestiare pentru medici și asistente. Va exista un bazin mic de saramură, unde salinitatea va fi aproape de saturație, iar temperatura va fi mai mare.

De asemenea, vor exista și două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt de-a dreptul impresionante. Cel cu apă dulce are o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri.

„Saramura are o concentrație foarte mare, astfel încât va trebui să facem curățarea mecanică și să adăugam apă dulce”, a declarat primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, citat de ziarulunirea.ro.

În plus, persoanele care vor veni la tratament vor dispune și de o cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină și cu nămol. Stațiunea balneară de la Ocna Mureş va avea o suprafaţă totală de 6.400 de metri pătrați.

Citește și Stațiunea în care condițiile sunt ca pe vremea lui Ceaușescu, dar turiștii sunt atrași ca un magnet!

Complexul Balnear de la Ocna Mures este aproape gata
Complexul Balnear de la Ocna Mures este aproape gata

În ce stadiu se află lucrările

Edilul a anunțat că în momentul de față se desfășoară probele tehnologice. După ce acestea vor fi finalizate se va încerca obținera avizelor de la DSP și ISU. În ultima fază, autoritățile vor angaja personal.

„Suntem în faza probelor tehnologice. Au început și trebuie să funcționeze 72 de ore toate sistemele de filtrare și de pompare. Se verifică tot ce înseamnă automatizare și instalații.

Dacă totul este funcțional putem trece la faza următoare, la recepție. Dacă vineri probele tehnologice sunt ok, săptămâna viitoare vom începe recepția”, a precizat edilul pentru aceeași sursă.

Scurt istoric al stațiunii de la Ocna Mureș

Primele băi sărate au fost construite în anul 1897. Baronul Solvay, deţinătorul Uzinelor Solvay (Uzina de produse sodice), a fost cel care le-a ridicat.

Mai târziu, în anul 1980, a urmat o perioadă fantastică pentru orașul Ocna Mureș din județul Alba. Anual, acesta era vizitat de mii de turiști din toate colțurile țării.

Aceștia veneau acolo pentru a-și trata bolile și afecțiunile reumatice. După Revoluție însă, baza de tratament a fost închisă, spre dezamăgirea românilor. Asta pentru că baza necesita anumite investiții care să împiedice distrugerea clădirilor și instalațiilor.

Citește și Stațiunea din România pe care comuniștii au distrus-o. Zeci de mii de oameni veneau să se vindece aici!

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...