Soţia lui Mircea Radu, primele declaraţii după accident. Cum se simte acum Raluca Radu

25 07. 2022, 15:07

Soția lui Mircea Radu a făcut primele declarații după accidentul în care a fost implicată. Partenera de viață a celebrului prezentator a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar, pe o trecere de pietoni, împreună cu o rudă mai în vârstă. Cele două persoane au fost transportate de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Raluca Radu a dezvăluit cum se simte acum.

Soția lui Mircea Radu a făcut primele declarații după accidentul în care a fost implicată

Soția lui Mircea Radu a fost victima unui accident rutier în urma căruia a ajuns la spital. Totul s-a întâmplat acum trei zile, în Piatra Neamț, când partenera de viață a vedetei traversa în mod regulamentar strada, pe o trecere de pietoni. Nu era singură, ci însoțită de o rudă în vârstă de 66 de ani. Cele două au fost lovite de un autoturism, un taxi, fiind apoi transportate de urgență la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Șoferul vinovat s-a ales cu un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

La câteva zile după accident, soția lui Mircea Radu a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate. Raluca Radu a posta în urmă cu puțin timp un mesaj pe o platformă de social media.

Veștile sunt bune, ea dezvăluind că recuperarea merge foarte bine și că se va întoarce la muncă. Soția prezentatorului este medic oncolog.

„Dragii mei, vă mulțumesc pentru gândurile bune, sutele de mesaje și telefone cu urări de sănătate și încurajare, care mi-au fost un adevărat sprijin după accidentul suferit acum trei zile.

Recuperarea mea merge înainte. Chiar și în aceste circumstanțe delicate, de mâine voi fi din nou alături de pacienții mei.

P.S. Vechiul numar de telefon al cabinetului, pierdut in accident, nu mai poate fi recuperat”, a scris Raluca Radu pe Facebook.

Raluca și Mircea Radu

„Nu a fost dragoste la prima vedere”

Raluca și Mircea Radu s-au căsătorit în anul 2013, însă formează un cuplu de mai bine de un deceniu, având împreună doi copii.

Fostul prezentator TV a povestit, în trecut, că nu a fost dragoste la prima vedere, însă după ce a cunoscut-o mai bine pe Raluca, și-a dat seama că este femeia alături de care vrea să își petreacă tot restul vieții.

„Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… Eram un bărbat experimentat şi mi-am dat seama ce merge şi ce nu.”, declara prezentatorul de televiziune, în urmă cu ceva timp, despre cea care i-a devenit soție.