Situație dramatică la Miercurea Ciuc. 150 de copii au rămas pe drumuri

Cristian Cojocaru 08.01.2021, 14:03
Situație dramatică la Miercurea Ciuc. 150 de copii au rămas pe drumuri

O situație dramatică a avut loc noaptea trecută la județul Harghita. Peste 400 de persoane au fost afectate în urma tragediei, dintre aceastea 150 de copii care au rămas pe drumuri în cartierul Sumuleu, Miercurea Ciuc.

150 de copii au rămas pe drumuri în Miercurea Ciuc

Peste 20 de case au fost afectate, arzând în întregime, noaptea trecută în jurul orelor 22:00, asta după ce un incendiu puternic a lovit comunitatea de romi din cartierul Sumuleu. Din cauza faptului că locuințele erau construite din lemn, focul s-a răspândit extrem de repede, lăsând în urmă numai scrum.

”Când am ajuns la locul intervenției ardeau generalizat aproximativ 3 case, ulerior din cauza condițiilor atmosferice s-a extins și în final au fost afectate aproximativ 20 case, pe o suprafață de 1000 mp”, a declarat Ovidiu Dudu, ISU Harghita.

Potrivit Ovidiu Dudu, la fața locului au intervenit de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc cu trei autospeciale de stingere precum și o ambulanță SMURD în cazul în care existau persoane care necesitau îngrijiri medicale. 400 de locatari, dintre care 150 de copii au rămas fără acoperiș deasupra capului.

Autoritățile locale au fost nevoite să găsească o soluție rapidă pentru a-i adăposti pe oameni, astfel, ei au fost cazați într-o sală de sport, localnicii sărind în ajutor cu alimente, pături și saltele. Comitetul Județean de Urgență s-a reunit în această dimineață pentru a pune la bătaie un plan cu privire la ajutorarea cetățenilor ghinioniști.

Focul a izbucnit initial într-una din casele de lemn, iar mai apoi s-a extins rapid și la restul caselor. Din fericire, oamenii au putut să părăsească locuințele în timp util, fără a se înregistra decese.

400 de locatari, dintre care 150 de copii au rămas fără acoperiș deasupra capului. 
400 de locatari, dintre care 150 de copii au rămas fără acoperiș deasupra capului.

Localnici solidari

Se pare că focul a izbucnit la una dintre casele de lemn, răspândindu-se cu repeziciune apoi la restul caselor. Din fericire, oamenii au părăsit locuințele în mare grabă și nu au fost raportate decese. Spiritul solidar al cetățenilor din Miercurea Ciuc nu a întârziat să apară pentru semenii ghinioniști, etnia nefiind importantă în acest act de altruism.

Indiferent de categoria socială, cei mai înstăriți dar și cei cu un trai modest s-au oferit să sară în ajutor sinistraților, oferindu-le acestora cele necesare pentru a trece peste această grea încercare. Gestul de omenie nu a trecut neobservat nici de primarul orașului, care a apreciat foarte mult altruismul de care cetățenii orașului său au dat dovadă.

”A fost o situație de criză în care foarte multe locuințe unde au locuit oameni săraci au ars. A fost o solidaritate maximă a cetățenilor orașului Miercurea Ciuc. La câteva ore de la anunțul nostru de a veni în sprijinul oamenilor, au venit cu paturi, saltele, cu mâncare, ceai fierbinte, tot ce se putea.Avem o solidaritate mare și cu instituțiile din Miercurea Ciuc, instituțiile județene, chiar și Armata, Spitalul Județean, toată lumea și-a adus aportul pentru a găsi soluții pe termen scurt și de mâine începem să găsim soluții pe termen lung”, a declarat Korodi Atilla, primar Miercurea Ciuc.

Prefectul orașului a anunțat în această dimineață că situația se află sub control.

”Toată structurile care trebuiau să își facă datoria sunt la fața locului astfel încât putem spune că situația e sub control, în urmă cu câteva minute am vorbit cu ministrul de interne Lucian Bode și cu domnul secretar de stat Raed Arafat pe care i-am înștiințat despre un comitet de urgență județean iminent. Mâine dimineață îl vom avea, pentru a vedea pașii pe care trebuie să-i facem începând de mâine”, a transmis Ion Proca, prefect Harghita, potrivit playtech.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe