Echipa națională de fotbal a României a aterizat astăzi la Istanbul, unde mâine seară va susține un baraj cu echipa națională a Turciei în vederea unei obișnuite necalificări la un turneu final. Pe aeroport, singurul membru al lotului care s-a bucurat de interesul localnicilor a fost antrenorul Mircea Lucescu. Jucătorii au ieșit din aeroport aproape neobservați.
Practic, lotul României a venit cu o vedetă și un grup de suport. Localnicii au sărit pe antrenor pentru poze cu telefonul, iar pe jucători i-au lăsat să-și care singuri bagajele, că nu era clar dacă sunt titulari sau personal tehnic.
Ar putea fi și un avantaj tactic in asta: presiunea e distribuită corect – toată pe cine trebuie.