Simona Halep și-a rememorat cel mai mare coșmar din tenis. N-a putut să-i ia niciun game

Iancu Andreea 12.07.2020, 19:32

Simona Halep este una dintre cele mai îndrăgite sportive ale României. Deși pare să fie de neînvins pe terenul de tenis, Simona a trăit un adevărat coșmar într-o perioadă din cariera sa. Astfel, tenismena nu a reușit să îi ia niciun game uneia dintre adversarele sale.

Cel mai mare coșmar al Simonei Halep

Tenismena a trecut printr-un eșec în cadrul carierei sale, care a marcat-o întreaga viață. Astfel, în cadrul unui interviu oferit Ralucăi Olaru, pentru publicația „30-0”, Simona a dezvăluit cel mai mare coșmar al său.

Deși acum este o jucătoare ce se laudă cu poziția fruntașă în clasamentul mondial WTA, Simona a avut de înfruntat un eșec în viața sa de sportiv. Astfel, Halep a fost doborâtă la punctaj de Raluca Ogaru, cu un scor de 6-0, 6-0. Nici un game nu a reușit să obțină Simona în fața Ralucăi, pe vremea când cele două concurau la junioare. Simona era o tânără de numai 12 ani, în timp ce Raluca Olaru avea 14 ani.

Simona Halep, gânduri de retragere
Sportiva, gânduri de retragere

Simona Halep, aproape de retragere?

Perioada în care cu toții am stat în izolare a fost una extrem de dificilă. În special pentru sportivii precum Simona Halep, care au fost nevoiți să renunțe la antrenamente. Cu toate acestea, a existat mai mult timp pentru reflecție. Astfel, Simona a dezvăluit într-un interviu când intenționează să se retragă din acest sport.

A fost o perioadă pe care mi-am dorit-o de vreun an și ceva. Eram foarte obosită mental și mă simțeam epuizată de la zi la zi. N-a fost o perioadă plăcută, pentru că a trebuit să stăm în casă cu toții.

Dar pot spune că am profitat de această perioadă pentru a mă odihni și a-mi încărca bateriile pentru ceea ce va urma, deoarece sunt sigură că turneele vor reveni la normal și vom avem posibilitatea de a juca din nou.

După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis, a spus Halep, potrivit unui interviu oferit Ralucăi Olaru, pentru publicația „30-0”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...