Simona Halep, reacție neașteptată după victoria de la Cincinnati. Cum i-a cucerit pe americani

18 08. 2021, 07:56

Simona Halep a făcut o declarație după victoria în trei seturi pe care a obținut-o la Cincinnati împotriva polonezei Magda Linette, scor 2-1 (6-4, 3-6, 6-1). Jucătoarea de tenis a avut un mesaj pentru fanii care s-au îngrijorat atunci când, în timpul meciului, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Motivul pentru care Simona Halep a avut nevoie de îngrijiri medicale

Simona Halep a simțit durere la coapsa dreaptă în timpul meciului. După ce a primit îngrijiri medicale, jucătoarea de tenis a revenit pe teren și și-a învins adversara, deși încă simțea dureri.

Halep a primit un mic ajutor și din partea vremii, deoarece la scurt timp după ce a revenit pe teren meciul a fost întrerupt din cauza ploii. Pauza i-a fost prielnică. Jucătoarea a obținut prima victorie după o pauză de trei luni și jumătate, în urma accidentării pe care a suferit-o la Roma.

Simona Halep primind ingrijiri medicale

Reacția Simonei Halep după victoria de la Cincinnati

După ce a învins-o pe Magda Linette, în ciuda durerii de la nivelul coapsei, Simona Halep a recunoscut că meciul nu i s-a părut deloc ușor.

”A fost un meci dificil, mai ales după această pauză și ea a jucat puternic, dar mă bucur că am putut câștiga primul meu meci după revenire.

Îmi pare rău că nu am putut câștiga un turneu aici, e cel mai bun loc în care poți să joci și am simțit mereu iubirea fanilor, tenisul e mult mai frumos cu voi în tribune”, a spus Simona Halep.

Simona Halep, despre absența de pe teren: ”A fost cea mai grea perioadă din cariera mea”

După ruptura musculară suferită la Roma, Simona Halep a ratat și participarea la Jocurile Olimpice. Înainte de a juca la turneul de la Montreal, ea a declarat că a trecut prin cea mai grea perioadă a carierei sale. Acolo, ea a fost învinsă de Danielle Rose Collins, scor 1-2.

”Orice este posibil la o astfel de accidentare. Eu nu am mai trecut prin aşa ceva, prin ruptură musculară. Medicii mi-au spus că sunt recuperată, eu mă simt recuperată, dar la un meci oficial e diferit.

A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă, nu mă mai întâlnisem cu aşa ceva. Dar am luat pozitivul şi m-am bucurat că am stat acasă”, a spus Simona Halep.

În cel de-al doilea tur de la Cincinnati, Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, ar putea să o întâlnească pe Jessica Pegula, în vârstă de 27 de ani, 30 WTA, sau pe Camila Giorgi (29 de ani, 71 WTA), câștigătoarea de la Montreal.