Simona Halep, în sferturi de finală la Madrid. Super-starul din fotbal care a așteptat-o la ieșirea din arenă

Iorgu Ianusi 08.05.2019, 21:23
Simona Halep, în sferturi de finală la Madrid. Super-starul din fotbal care a așteptat-o la ieșirea din arenă

Calificată în sferturile de finală de la Madrid, Simona Halep a devenit un punct de atracție și pentru alți sportivi, inclusiv foști fotbaliști. După victoria în fața Victoriei Kuzmova, cu un superb 6-0, 6-0, numărul 3 mondial a fost așteptată la ieșirea din arenă de Ronaldo, fost fotbalist brazilian.

Super-starul a ținut să o felicite pe româncă. Cei doi s-au fotografiat iar Simona a publicat imaginea pe Twitter.  De asemenea, românca a fost așteptată de co-naționalul Cosmin Contra, selecționerul naționalei de fotbal.

Simona Halep, felicitată de „Il Fenomeno”

Victoria categorică a Simonei Halep a atras un nou val de aprecieri din partea suporterilor săi din țară și din afara țării. Iar fotografia cu Ronaldo a fost prezentată de mai multe posturi TV dedicate sportului.

Felicitările primite de la Ronaldo atrag și mai mult atenția asupra româncei, pentru că vin de la unul dintre cei mai mari fotbaliști brazilieni. El a primit de două ori Balonul de Aur. De-a lungul carierei, a fost desemnat de FIFA de trei ori jucătorul anului.

Numit când era în plină glorie, dar și în zilele noastre, „Il Fenomeno”, Ronaldo a câștigat cu naționala Braziliei de două ori Campionatul Mondial de Fotbal. La acest palmares se adaugă finala jucată în 1998 și faptul că a cucerit Copa America de două ori, notează DigiSport.

La nivel de cluburi, a câștigat cu Inter o Cupă UEFA iar cu Barcelona, Cupa Cupelor și o Cupă a Spaniei.

Urmăriți Impact.ro și pe