Simona Halep, despre confruntarea cu Elina Svitolina din Turneul Campioanelor: „O să dau tot ce pot să câștig”

Raluca Juncu 30.10.2019, 12:40
Simona Halep, despre confruntarea cu Elina Svitolina din Turneul Campioanelor: „O să dau tot ce pot să câștig”

Simona Halep va reveni astăzi pe terenul de la Shenzen, după victoria binemeritată de luni, în care a jucat împotriva Biancăi Andreescu, în fața căreia s-a impus  în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 după două ore şi 30 de minute de joc.

Simona Halep și Bianca Andreescu s-au întâlnit pentru prima dată în teren, la Turneul Campioanelor, iar confruntarea dintre cele două mari sportive s-a dovedit a fi una aprigă. Mai bine de două ore a durat lupta dintre cele două, iar meciul a avut o singură câștigătoare: Simona Halep.

După ce s-au luptat mai bine de două ore în teren, confruntarea dintre Simona Halep și Bianca Andreescu s-a încheiat cu victoria de partea Simonei. Pe lângă suma impresionată pe care o va câștiga, Halep a urcat și în clasament, adunând astfel puncte după prima victorie obținută la turneul de la Shenzhen.

Elina Svitolina (25 de ani, nr. 8 WTA) a câştigat şi ea și urmează să joace astăzi cu Simona Halep. Jucătoarea din Ucraina s-a impus după o oră şi 55 de minute de joc în faţa jucătoarei din Cehia, Karolina Pliskova (27 de ani, nr. 2 WTA), scor 7-6, 6-4.

 

Ce spune Simona Halep despre meciul cu Elina Svitolina

Amândouă jucătoarele au evoluat luni, 28 octombrie, atunci când şi-au câştigat primele meciuri din Grupa Mov. Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) s-a impus în faţa Biancăi Andreescu (19 ani, nr. 4 WTA) în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 după două ore şi 30 de minute de joc.

 

 

„Eu sper să nu mai fie atât de lung meciul, dar o să dau tot ce pot ca să câştig. Ştiu că este greu contra ei de fiecare dată, îi place terenul aici, are încredere, dar ce va fi va fi. Doar trebuie să mă bucur de meci”, a spus Simona Halep cu privire la duelul cu Elina Svitolina.

Simona Halep – Elina Svitolina, cote la casele de pariuri

Elina Svitolina este favorită la casele de pariuri în confruntarea cu Simona Halep. Jucătoarea din Ucraina a primit cota 1.80 pentru victorie, în timp ce constănțeanca are 1.97. În ceea ce privește scorul pe seturi, Svitolina are 2.90 pentru victorie cu 2-0, iar Halep are 3.20. Bookmakerii au oferit cota 4.00 pentru victoria ucrainencei cu 2-1 și 4.25 pentru campioana de la Wimbledon.

Urmăriți Impact.ro și pe