Simona Halep nu a început anul 2022 așa cum și-a dorit, astfel că după opt victorii consecutive a fost eliminată la Australian Open, în optimile de finală. Tenismena româncă a fost învinsă de Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 3-6 și a părăsit competiția în optimi, mult mai devreme decât și-ar fi dorit.
În acest sens, Simona Halep va coborî în clasamanetul WTA, cel puțin până pe locul 23, dar în ciuda acestor probleme, Simona vede și o parte plină a paharului.
Simona Halep a vorbit pentru Eurosport, unde a mprturisit ce a simţit în timpul meciului cu Alize Cornet.
„Consider că am ajuns la un nivel destul de bun în 2-3 luni, sunt bucuroasă de ceea ce se întâmplă. Dacă dau tot ce am mai bun, sunt împăcată, termin ziua cu bine. Încerc să mă recuperez după această perioadă lungă, de două luni, în care am dat zilnic ce am avut mai bun, și să revin sănătoasă la următorul turneu, gata să lupt din nou.
Urmează 2-3 zile de pauză, sunt epuizată. Voi merge la Dubai (n.r. – 14-19 februarie), Doha (20-26 februarie), sper să fac treabă și acolo.
Îmi place pe căldură, dar nu în extrem. A fost foarte cald azi și din primul set m-a lovit căldura și nu prea m-am simțit bine. Am amețit la un moment dat, mi-a fost rău, mă durea stomacul, mă durea ficatul, cam toate m-au durut astăzi”, a spus Halep pentru Eurosport.

La scurt timp după ce a fost eliminată în optimi de finală la Australian Open 2022, Simona Halep a făcut o postare pe InstaStories în care a pus o fotografie de la finalul întâlnirii, felicitând-o pe Alize Cornet pentru accederea pentru prima dată în sferturile unui turneu de Grand Slam.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am fost la un pas să mă retrag, eram foarte obosită. Am simţit că ea începe să cadă şi am continuat. Am luptat pentru fiecare minge, chiar dacă nu cu multă încredere. A fost o bătălie pe o căldură puternică. Cornet a fost mai puternică pe final. Victoria ei e meritată. Este muncitoare şi îi doresc mult noroc. Sper să-şi îndeplinească visul, sunt alături de ea.
Cred că am jucat bine, dar am ratat câteva oportunităţi. Sunt fericită de felul cum am luptat azi, dar şi de cum am jucat aici. Rămân cu partea pozitivă”, a mai spus Simona Halep, potrivit puntodebreak.com.
Franțuzoaica s-a impus după o bătălie grea, scor 6-4, 3-6, 6-4, în care ambele jucătoare au avut de suferit din cauza căldurii. Din cauza temperaturii ridicate, Cornet a avut nevoie de îngrijiri medicale în setul decisiv.