Seria A programează, în această seară, de la 21.45, un meci de foc, între două echipe care încă nu și-au luat gândul de la participarea în cupele europene în următorul sezon. Fiorentina și Napoli se întâlnesc pe Artemio Franchi, stadion care sigur va fi un vulcan, jocul fiind între ocupantele locurilor 8 și 9 în Serie A. Gazdele au 53 de puncte înaintea ultimelor două partide de campionat, în timp ce campioana în exercițiu vine în Toscana cu două puncte mai puține și șanse diminuate pentru a prinde locul de cupe europene mult visat.
Trebuie spus că formația „viola” are și o restanță rămasă de disputat, contra Atalantei Bergamo. În plus, echipa tehnicianului Vincenzo Italiano este calificată și în finala Conference League, unde întâlnește pe Olympiacos, la Atena. Dacă va câștiga trofeul, Fiorentina va merge în Europa League, în stagiunea viitoare. De fapt, acesta este și țelul declarat al grupării toscane.
Violeții vor fi siguri de ocuparea locului 8 la finalul stagiunii cu o victorie în fața napoletanilor, poziție care le-ar asigura intrarea în cupele europene indiferent de rezultatul partidei cu Olympiacos.
Și totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de roz pentru gazde, având în vedere că acestea nu au mai câștigat de 6 ani în duelurile directe de acasă, din campionat.
Meciul se anunță extrem de echilibrat și tocmai din acest motiv cota pentru victoria gazdelor este de nu mai puțin de 2.30 la Superbet, în timp ce un succes al trupei lui Francesco Calzona este răsplătită cu o cotă de 3.10. În același timp, egalul are cota de 3.60. O „siguranță”, cum spun specialiștii, ar fi GG (ambele marchează), pentru că atât Fiorentina cât și Napoli sunt două echipe care marchează mult, cu o cotă deloc de lepădat, de 1.60, la Superbet. Cine va fi inspirat și va reuși să ia varianta opusă GG, ar câștiga de 2.30 de ori suma pusă în joc.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Interesantă ar putea fi și miza pentru peste 2,5 goluri care se situează la Superbet la 2.10 cotă.
Ar mai fi de spus că în turul campionatului, Fiorentina s-a impus cu 3-1 pe în orașul de sub Vezuviu. Într-o altă întâlnire care a contat pentru semifinalele Supercupei Italiei, Napoli a câștigat cu 3-0.
Fiorentina nu a mai învins-o acasă pe Napoli, în Serie A, din aprilie 2018 (3-0).
Un material susținut de: Superbet