Semnal de alarmă de la specialiștii din Franța. Ce au găsit în stomacul unei balene care a eșuat pe o plajă
O balenă a eșuat pe plajele din Franța, iar specialiștii au rămas șocați atunci când au încercat să vadă care a fot cauza morții mamiferului. Aceștia au făcut autopsia balenei, iar când au ajuns la conținutul stomacului s-au întristat pe loc și au realizat că aceasta a fost cauza decesului.
Specialiștii francezi s-au speriat de ce au găsit în stomacul unei balene eșuate
O balenă cu cioc a eșuat pe plajele din Landes, în sudul Franței. Oamenii care au văzut creatura marină pe plajă au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au ajuns specialiști ai rețelei naționale pentru monitorizarea animalelor eşuate din cadrul Observatorului Pelagis, notează agenția EFE, citată de Agerpres.
Aceștia au descoperit în stomacul balenei nu mai puțin de 16 kilograme de deşeuri plastice, ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic. Pentru Willy Dabin, coordonatorul reţelei franceze de monitorizare a eşurărilor, prezenţa deşeurilor se explică prin starea precară de sănătate a balenei, un exemplar femelă, care suferea de o boală parazitară ce-i slăbise organismul şi o împiedicase să se alimenteze corespunzător.
Mamiferul suferea de o boală care l-a împiedicat să se hrănească la mare adâncime
Balena cu cioc este ”un vânător activ”, care plonjează la o adâncime de 1.000 de metri pentru a se alimenta, în special cu calamari. Femela descoperită în stare avansată de putrefacție pe plaja din Landes ”a fost nevoită să rămână la suprafaţă înghiţind tot ceea ce i-a trecut prin faţă. Din cauza bolii, a trecut de la statutul de vânător activ la cel de ţestoasă care înghite plastice pe care le confundă cu meduzele”, a exemplificat acesta.
Potrivit observatorului, ”această grămadă de plastic a accelerat probabil moartea cetaceului”, cu un interval estimat la cel puţin 10 zile. ”Astfel de deşeuri căptuşesc pereţii stomacului şi ai intestinului, putând provoca ocluzii şi împiedicând nutrienţii să treacă în sânge’‘, au mai precizat specialiştii.
Ceea ce au descoperit specialiștii în stomacul balenei arată starea în care se află oceanele lumii, care sunt pline de deșeuri din plastic. Cu toate acestea, absorbţia fragmentelor din plastic rămâne un fapt ”rar” la mamiferele marine. În schimb, circa 2-3% dintre 2.000 de specimene de foci, balene şi delfini eşuează în fiecare an pe coastele metropolitane şi ultra-marine.