Se schimbă regulile pentru intrarea în armată. Sunt vizați toți tinerii de până la 35 de ani

Beatrice Dumitru 29.07.2022, 16:09
Se schimbă regulile pentru intrarea în armată. Sunt vizați toți tinerii de până la 35 de ani

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a stârnit temeri de securitate în rândul multor ţări din Europa, iar acum își întăresc apărarea. România, de exemplu, a majorat bugetul armatei de la 2% la 2,5% din PIB începând cu anul 2023, dar schimbă și regulile pentru intrarea în serviciul militar. Iată ce prevede proiectul prin care este vizată modificarea legislației referitor la pregătirea populaţiei.

Ce prevede proiectul

Proiectul de lege ce are ca scop modificarea legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare introduce posibilitatea ca tinerii să poată participa, voluntar, la un program de pregătire militară, informează avocatnet.ro.

Astfel, cetățenii români, bărbați sau femei, cu vârsta de până la 35 de ani vor putea participa, voluntar, la un program de cel mult patru luni, pentru pregătirea militară de bază, potrivit proiectului. Pe durata desfășurări programului de pregătire, voluntarii vor beneficia de diverse beneficii, precum cazare gratuită, drepturi de echipare și hrană, o indemnizație lunară și altele, iar la final, aceștia vor primi o sumă de peste 15.000 de lei.

Se schimbă regulile pentru intrarea în armată. Sunt vizați toți tinerii de până la 35 de ani
Tinerii de până la 35 de ani vor putea participala un program de pregătire militară.

Pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale (MApN) participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitatea de militar voluntar în termen”, scrie, concret, în viitoarea lege.

Cum se fac înscrierile

Cei care își doresc să participe la programul de pregătire militară se pot înscrie în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, în urma unei evaluări psihologice care îi declară apți și cei care prezintă o adeverință medicală de la medicul de familie din care să reiasă că sunt clinic sănătoși și nu se află în evidență cu boli cronice.

La terminarea programului de pregătire, militarii voluntari vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute din anul în care se face plata. În prezent, militarii în termen cu gradul de soldat au dreptul la o indemnizație lunară de 217 lei.

După finalizarea programului, militarii voluntari vor fi luați în evidență de către centrele militare și introduși în rezerva operațională.

Modul în care se vor organiza aceste programe, precum și modelul angajamentului ce trebuie semnat la intrarea în program vor fi reglementate, după aplicarea măsurilor din proiect, prin ordin al MApN.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...