Condițiile de călătorie cu metroul în București se vor îmbunătăți din anul 2023. Un oficial Metrorex a făcut anunțul cu privire la 13 trenuri care vor fi folosite pe una dintre magistralele bucureștene. Această gamă de trenuri este în operare de peste 20 de ani în Paris, New York, Londra, Amsterdam sau Sydney.
Contractul pentru 13 trenuri de metrou din seria Metropolis, care vor circula pe una dintre magistrale a fost semnat în decembrie 2020 pentru aproximativ 103 de milioane de euro și are o durată totală de 30 de luni. Contractul poate fi extins cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului.
Gabriel Sburlan, directorul tehnic al Metrorex, a anunțat că anul viitor compania va primi 13 trenuri noi de metrou, care vor fi folosite pentru Magistrala 5, Drumul Taberei – Eroilor, proiectul de achiziție fiiind într-o stare avansată. Oficialul Metrorex a mai precizat că până la sfârşitul acestui an va fi finalizat cu totul proiectul Magistralei 5, tronsonul I , Drumul Taberei – Eroilor.

„Trebuia să fie gata în primul trimestru, dar nu am reuşit din cauza unor probleme la infrastructură. Am reuşit să redăm circulaţiei tramvaiul 41 pe ruta sa veche şi traficul rutier la Academia Militară. Avem certitudinea, cel puţin în acest moment, că până la finalul anului vor fi finalizate lucrările la staţia Parc Drumul Taberei şi Academia Română, astfel încât să terminăm acest proiect”, a declarat Gabriel Sburlan în cadrul conferinţei „Zilele Feroviarului”, citat de Adevărul.
Fiecare tren cu șase vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală și asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilități. Trenurile au o configurație specifică, personalizată pentru metroul din București: caroserie din oțel inoxidabil, 114 metri lungime și trei metri lățime, asigurând o capacitate totală de 1.200 de pasageri/ tren.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acesta a mai precizat că a doua secţiune a Magistralei 5, Eroilor – Piaţa Iancului, este în stadiul de proiectare, iar în trimestrul doi al anului viitor începe construcţia. De asemenea, Magistrala 2 va fi extinsă cu încă o staţie, Tudor Arghezi, care va fi operaţională anul viitor.
În contextul în care de aproape de opt luni Europa se confruntă cu o criză energetică, Gabriel Sburlan a arătat că anul acesta, cheltuielile Metrorex cu energia au crescut de patru ori faţă de anul trecut.
„Suntem un mare consumator de energie electrică, consumăm 15.000 de MWh pe lună. Cheltuielile cu energia au crescut de patru ori anul acesta, de la 55 de milioane de lei anul trecut la 200 de milioane de lei anul acesta. Important este că am beneficiat de plafonare şi am reuşit să asigurăm cantitatea de energie necesară pentru asigurarea unui transport sigur„, a afirmat oficialul Metrorex.
În luna septembrie, liderul USR, Cătălin Drulă, afirma că este vorba de „prostie sau hoție” la Metrorex și Ministerul Transporturilor, după ce compania nu a fost inclusă în ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor la energie.