Se construiește un nou drum expres. Acești români vor ajunge mai repede în Bulgaria
Se construiește un nou drum expres. Două oferte au fost depuse la licitația pentru studiul de fezabilitate, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Astfel, unii dintre români vor ajunge mai repede în Bulgaria.
Ce nou drum expres se construiește
Noul drum expres va avea o lungime de aproape 150 de kilometri și este o inițiativă a oficialilor din patru județe din sud – estul țării. Este vorba despre drumul TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2.
Pentru acest obiectiv, până la termenul limită din 29 august, au fost depuse două oferte ce provin de la Asocierea EAST WATER DRILLINGS (Leader), PRIMACONS GROUP SRL și de la Asocierea ADURO IMPEX (Leader), STEERFORTH CONSULT.
La ce valoare a fost estimat contractul
Valoarea estimată a contractului este de 20 de milioane de lei, iar durata de derulare a fost prevăzută la opt luni. Proiectul este derulat prin ADI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, formată din CJ Galați, CJ Brăila, CJ Călărași și CJ Ialomița. Cele patru județe au un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Șeful CJ Galați a declarat că vor fi analizate inclusiv variantele unor centuri ocolitoare, astfel încât traficul să fie scos din localități, iar șoferii să ajungă într-un timp cât mai scurt pe Autostrada Soarelui și mai departe la Chiciu – Călărași. Însă, această decizie va fi luată de specialiști.
Finanțarea este depusă pe fonduri europene în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru partea de proiectare. După ce va fi realizată documentația tehnică, urmează ca proiectul să fie depus pentru execuție pe Programul Operațional Transport (POT).
Drumul TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2 ar urma să străbată Bărăganul. Pentru secțiunea Brăila – Galați, lucrările au fost deja începute de CNAIR, contractul pentru cei aproape 11 kilometri fiind atribuit grupului UMB. În plus, CNAIR mai are în derulare cu gălățenii de la Arcada contractul pentru Pasajul Drajna, peste calea ferată București – Constanța.