Schimbare uriașă pentru clienții Cora. Ce se întâmplă cu magazinele, toți trebuie să afle

Dumitrică Roxana 01.08.2022, 16:39
Schimbare uriașă pentru clienții Cora. Ce se întâmplă cu magazinele, toți trebuie să afle

Grupul austriac Supernova anunță investiții de 40 de milioane de euro cele șase centre comerciale Cora din România.Centrele comerciale achiziționate la sfârșitul anului trecut se găsesc în București, Constanța, Bacău și Drobeta Turnu Severin.

Cine este noul investitor

Grupul Supernova intenționează să mențină centrele în portofoliul său și se angajează să investească cel puțin 40 de milioane de euro pentru renovarea tuturor centrelor comerciale și să execute extinderi majore în unele dintre ele, în 3-5 ani. Acordul cu Louis Delhaize Group este a doua tranzacție a Supernova în România.

Intrarea Grupului Supernova în România datează din noiembrie 2020, odată cu preluarea Jupiter City Shopping Center din Pitești, devenit Supernova Pitești în aprilie 2022. Pe lângă noua identitate, centrul comercial a fost renovat, modernizat și extins până la o suprafață închiriabilă de 53.000 de metri pătrați, ajungând să găzduiască peste 70 de chiriași și noi magazine.

Nereguli mari descoperite la Cora
Nereguli mari descoperite la Cora

Cele 6 hipermarketuri cora asociate tranzacției vor continua să funcționeze ca și chiriaș. Portofoliul de food retail  rămâne neschimbat, operând sub forma celor 10 hipermarketuri cora în București și  în alte orașe din țară. Lucrările de modernizare se află deja în desfășurare în Drobeta Turnu Severin și Bacău, urmând ca până la sfârșitul lui 2023 să fie demarate și finalizate inclusiv în Constanța și București. 

Cât de extins este lanţul de magazine

Prezent în România din 2003, Cora operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în alte orașe mari, magazinele de proximitate cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro cu peste 40.000 de produse. În 2013, odată cu lansarea serviciului de livrare la domiciliu, Cora a devenit primul mare lanț de retail din România care a oferit o opțiune de livrare Drive.

Din 2020, serviciul Cora Express și-a extins soluția de cumpărături online, facilitând comenzile pe platforme precum Glovo, Foodpanda și Tazz, cu livrări în 60 de minute. Aplicația Cora oferă consumatorilor o experiență de cumpărături îmbogățită, o planificare mai bună a listei de cumpărături și acces la beneficii de loialitate. Pe lângă produsele și serviciile de calitate și accesibile, cora România derulează mai multe proiecte de educație și sănătate în comunitățile pe care le operează.

Urmăriți Impact.ro și pe