Salariul incredibil pe care îl au cei de la Poliția Locală pentru a păzi parcurile. Anunțul lui Marcel Vela

Rădulescu Valentin 03.05.2020, 11:10
Salariul incredibil pe care îl au cei de la Poliția Locală pentru a păzi parcurile. Anunțul lui Marcel Vela

Marcel Vela a discutat într-un interviu despre salariile celor din cadrul Poliției Locale care protejează ordinea publică din parcuri. Toți aceștia câștigă mult mai mult față de un polițist din cadrul Poliției naționale, iar situația nu este corectă, a susținut Vela.

Salariul incredibil pe care îl au cei de la Poliția Locală pentru a păzi parcurile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a vorbit sâmbătă despre o reformă a poliției cu privire la unele abuzuri făcute de agenții din cadrul Poliției locale pe durata stării de urgență. Acesta a precizat că un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara câștigă în jur de 8.000-9.000 de lei, iar un polițist din cadrul MAI care își riscă viața are jumătate din acest salariu. Totul se întâmplă deoarece Poliția locală are un avantaj față de cei din cadrul Poliției naționale. Aceștia sunt sub ordinea primăriilor, iar salariile primarilor s-au mărit, astfel încât în mod automat s-au mărit și salariile funcționarilor.

„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local”, a spus Marcel Vela, potrivit digi24.ro.

Salariul incredibil pe care îl au cei de la Poliția Locală pentru a păzi parcurile. Anunțul lui Marcel Vela
Salariul incredibil pe care îl au cei de la Poliția Locală pentru a păzi parcurile. Anunțul lui Marcel Vela

Marce Vela susține că situația trebuie evaluată în mod corect

Ministrul de Interne a precizat că aceasta este o discuție mai veche între Poliția Națională și cea locală. Totodată, Vela a susținut că totul trebuie evaluat în mod corect și cinstit, pentru că situația nu este una tocmai normală. „Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, „De la confuzia nominală sau inscripționarea autovehiculelor, ar trebui clar o delimitare”, a adăugat Vela.

Tot sâmbătă Marcel Vela a vorbit și despre despre sumele uriașe obținute din amenzi. Așadar, pentru toți banii obținuți din sancționarea persoanelor pentru nerespectarea restricțiilor din cadrul ordonanțelor militare se va face o analiză. În principal Vela a menționat că banii se vor duce la cadrele medicale și la persoanele vârstnice care au nevoie de ajutor.

Urmăriți Impact.ro și pe