Guvernul a blocat peste 200 de mii de posturi vacante în sectorul public și a decis o reducere planificată a numărului de funcționari. Cu toate acestea, site-urile mai multor instituții publice sunt pline de anunțuri de angajare, iar salariile sunt unele mari.
Guvernul caută cu disperare să acopere gaura din buget, iar o măsură în acest sens este cea de a bloca angajările la stat. Au fost astfel blocate 200 de mii de posturi vacante în sectorul public și a fost anunțată o reducere planificată a numărului de funcționari publici.
Cu toate acestea, site-urile mai multor ministere și instituții de stat sunt pline cu anunțuri de angajare. Așadar, se fac în continuare angajări la stat, iar salariile sar de 9.000 de lei. Conform anunțurilor publicate în mediul online, în acest moment sunt disponibile mai multe posturi în diverse ministere.

Se caută personal de la debutanți la experți, inclusiv grefieri și specialiști IT, la Justiție, Fonduri Europene, Finanțe și Casa Națională de Sănătate. De exemplu, Ministerul Justiției are nevoie de 138 de noi angajați, personal auxiliar de specialitate, grefieri și specialiști IT, dar și funcționari publici, motiv pentru care mai multe posturi au fost scoase la concurs.
De asemenea, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a scos la concurs 33 de posturi, inclusiv consilieri, experți în diverse domenii și debutanți. Salariile atractive au stârnit un interes crescut în rândul candidaților, experții câștigând peste 9.000 de lei și consilierii încasând peste 8.000 de lei, niveluri comparabile cu salariile din sectorul privat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După cum era de așteptat, cheltuielile suplimentare generate de aceste noi angajări sunt semnificative, Ministerul Justiției estimând că ar trebui să aloce peste 21 de milioane de lei anual pentru salarii și indemnizații de hrană. Cu toate acestea, posturile care presupun atragerea de fonduri europene sunt cele mai căutate în cadrul administrației publice, dat fiind că acestea pot aduce sporuri semnificative la salarii.
Chiar și în aceste condiții, Guvernul intenționează să pună în aplicare planul de reducere a aparatului bugetar începând din septembrie sau octombrie, în speranța că această acțiune va reduce gaura din buget.