Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta Romania (IGSU), recrutează candidaţi în vederea participării la concursul organizat pentru ocuparea unuia dintre cele 300 de locuri alocate Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.
Începând de astăzi, 20 aprilie, tinerii care își doresc o carieră militară, să facă parte din ”echipa salvatorilor”, au șansa de a se înscrie la concurs până la data de 05 mai 2023.
”Acum ai șansa să devii unul dintre salvatori! Valorifică acest moment! Aplică pentru o carieră în domeniul militar!
Dacă dorești să faci parte din echipa salvatorilor,
Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot depune cererea de înscriere, în perioada 20 aprilie – 05 mai (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov, în funcție de domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate a candidatului)”, a scris IGSU pe pagina sa de Facebook.
Care este calendarul de admitere
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta a anunțat și care este calendarul de înscriere la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.
IGSU anunță că sunt eligibili doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs, în ordinnea descrescătoare a notelor finale.
De asemeni, cei interesați pot opta și pentru cele 200 de locuri existente în cadrul academiilor sau școlilor militare ale Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne.
Doritorii, pentru a afla mai multe informații pot intra aici.