S-a aflat de ce Olimpiu Moruțan nu mai este dorit la Galatasaray de baskanii echipei. „Poate vorbi doar limba română”

Sorin Barbu 19.04.2022, 15:51
S-a aflat de ce Olimpiu Moruțan nu mai este dorit la Galatasaray de baskanii echipei. „Poate vorbi doar limba română”

Olimpiu Moruțan are tot mai mari probleme la Galatasaray și baskanii vor să scape de el. Presa din Turcia a scris că se discută inclusiv despre un împrumut la FCSB. Antrenorul Domenec Torrent a dezvăluit că jucătorul care a costat 3,5 milioane de euro nu poate comunica decât în limba română, așa că îi este greu să-i explice strategia tactică.

Olimpiu Moruțan nu se poate înțelege cu antrenorii și colegii de echipă

Olimpiu Moruțan își găsește tot mai greu locul la Galatasaray. A jucat 90 de minute în amicalul cu Dinamo Kiev, în speranța că va există un club interesat să-l transfere, dar partida cu Malatyaspor l-a găsit în tribune.

Antrenorul Domenec Torrent s-a enervat în momentul în care a fost întrebat de ce internaționalul român nu a avut nicio șansă nici măcar în partida cu ultima clasată din Super Liga din Turcia. Spaniolul a explicat care este marea problemă. Jucătorul se antrenează bine, dar deși este de opt luni la Istanbul nu vorbește decât limba română. De multe ori asta i-au reproșat chiar și colegii de echipă.

Nu înțeleg întrebările despre Moruțan, sunt întrebări despre jucători care nu sunt constanți. Ați văzut meciul cu Dinamo Kiev. Trăiesc cu ei și observ ce văd pe teren și ce văd la antrenamente. Atât Moruțan cât și Bariș (n.r. Bariș Alper Yilmaz) se antrenează incredibil. Nu mă plâng de antrenamente.

Ieri, Moruțan mânca singur în Florya (n.r. baza lui Galatasaray), poate fi dificil să comunici cu el. Poate vorbi doar română, uneori nu are translatorul cu el. În afară de a fi profesionist, toți vor să îl ajute pentru că este un băiat extrem de bun.

Sunt lucruri extrem de absurde, am auzit că îl lăsăm singur, că nu ne interesează. Am răspuns la toate aceste lucrurile, nu am o problemă cu cineva, în special cu jucătorii tineri”, a declarat Torrent citat de Sporx.

Cine il vrea pe Olimpiu Morutan. Fotbalistul a impresionat cluburi mari
 

Olimpiu Moruțan a fost transferat de la FCSB în luna august a anului trecut și a costat 3,5 milioane de euro. În cele 32 de partide în care a fost pe teren a marcat de trei ori și a oferit patru pase decisive.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe