Rugăciunea pe care să o rostești de Sfântul Gheorghe. Te ferește de necazuri

23 04. 2024, 08:02

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an, pe data de 23 aprilie. Potrivit învățăturii creștine, sfântul continuă să facă minuni chiar și după moarte, rugăciunile care îi sunt adresate având o putere foarte mare în ziua praznicului. În rândurile de mai jos găsești rugăciunea pe care să o rostești de Sfântul Gheorghe.  

Cine a fost Sfântul Gheorghe?

Sfântul Gheorghe este sărbătorit în fiecare an pe data de 23 aprilie. Asemenea Sfântului Nicolae, Sf. Gheorghe este un eliberator al deținuților și ocrotitor al săracilor. El este și protectorul spiritual al armatelor creștine, astfel că nu mai puțin de 12 țări îl au ca ocrotitor.  

”Întrucât numele lui înseamnă în limba greacă «lucrător al pământului», el este de asemenea patronul agriculturii”, explică Parohia ”Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău. 

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai populari și mai iubiți sfinți martiri din toată lumea, dovadă și numărul mare de oameni care îi poartă numele.  

Despre marele mucenic Gheorghe știm că s-a născut în vremea împăratului Dioclețian, în secolul IV. El s-a născut din părinți creștini, în Cappadocia (regiune din Turcia), și și-a închinat viața Mântuitorului Iisus Hristos.  

Sfântul Gheorghe a rămas în amintirea creștinilor drept un model de curaj în lupta cu diavolul. În iconografie, el apare călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Totul a pornit de la o legendă potrivit căreia Sf. Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. 

Citește și: Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe 2024? Vei atrage ghinionul, e mare păcat

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2024

Chiar dacă multe dintre tradițiile zilei de 23 aprilie nu se mai țin în 2024, așa cum se făcea pe vremuri, importanța sărbătorii în spiritualitatea tradițională ne obligă să amintim câteva dintre cele mai populare practici: 

  • Se spune că atunci când se aud primele broaște cântând, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide drumul naturii spre viață; 
  • În tradiția românească, el este considerat cel care înverzește întreaga natură și care închide anotimpul friguros; 
  • Unul dintre cele mai răspândite și urmate obiceiuri de Sfântul Gheorghe este împodobirea caselor cu plante care marchează renașterea naturii; 
  • În Muntenia, de pildă, oamenii folosesc crengi de stejar sau de păr, în vreme ce în Transilvania se pun fire de leuștean la ferestre. În Banat, oamenii folosesc frunze de fag sau gorun. Se crede că aceste simboluri vegetale au puterea de a proteja gospodăriile de spiritele rele; 
  • Un alt obicei străvechi spune că cine se scaldă într-o apă curgătoare înainte de răsăritul soarelui va avea noroc tot anul și va fi păzit de rele; 
  • Pe 23 aprilie se adună de pe câmp plantele medicinale, care vor fi folosite pe tot parcursul anului; 
  • Potrivit unei superstiții, cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe ia somnul mieilor și va fi somnoros tot anul. 

Vezi și: Mesaje de Sfântul Gheorghe. Urări, felicitări și SMS-uri pentru sărbătoriți

Rugăciunea pe care să o rostești de Sfântul Gheorghe

Despre rugăciunea adresată Sf. Gheorghe se spune că este grabnic ajutătoare, fiind de folos în clipele grele și în momentele de răscruce din viața fiecărui om. Ea ajută oricărui credincios, cu atât mai mult dacă este rostită în ziua praznicului, pe 23 aprilie 2024. 

Cea mai puternica rugaciune catre Sfantul Gheorghe

”Sfinte Mare Mucenice, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre!  

Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre! Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne! 

Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschidă ochii spre Lumină. Pentru că eu sa pot întrezări Iubirea nemărginită a Tatălui meu care mă așteaptă și pe care să-l iubesc. 

Sfinte Gheorghe, fără teamă de chinuri și de moarte în fața puterilor acestei lumi, tu ai lăudat măreția Dumnezeului creștinilor și ai distrus idolii. Și astăzi, ni se propun mai degrabă idoli spre slujire în loc să-l adorăm pe adevăratul Dumnezeu. Ajută-ne să rezistăm atracției acestor false divinități pentru a ne încredința și dărui Tatălui nostru și Mântuitorului nostru, Hristos. Amin!”.