Rudel Obreja, în stare gravă. A cerut transferul în străinătate pentru tratament

Anca Manolica 06.10.2022, 12:08
Rudel Obreja, în stare gravă. A cerut transferul în străinătate pentru tratament

Grav bolnav, suferind de cancer pancreatic, Rudel Obreja solicită acum transferul în străinătate pentru a primi tratament de specialitate, după ce starea i s-a înrăutățit vizibil. Fostul mare boxer român a fost eliberat temporar din închisoare, în urmă cu 3 luni, dar se pare că tratamentul urmat în România nu ar fi dat rezultatele așteptate.

Rudel Obreja este în stare gravă și solicită transferul în străinătate

În urmă cu câteva luni, Rudel Obreja transmitea un mesaj prin care anunța că are cancer „cu metastaze” și că își dorește să fie eliberat din Penitenciarul Jilava, acolo unde își execută pedeapsa, pentru a primi tratament de specialitate. Fostul mare campion acuzase dureri abdominale insuportabile și a fost tratat la infirmeria penitenciarului pentru o presupusă afecțiune digestivă.

După ce acesta a făcut apel public cerând ajutor, el a fost dus la Spitalul de Urgență Floreasca, acolo unde a fost diagnosticat cu cancer la pancreas în fază avansată. Solicitarea fostului președinte al Federației Române de Box a fost atunci aprobată de către Tribunalul Ilfov, care a decis să îl elibereze pe o perioadă de trei luni.

În ciuda faptului că decizia nu era definitivă și procurorii DNA ar fi putut să o conteste, aceștia nu s-au împotrivit, așa că Obreja a ieșit din închisoare. Se pare, însă, că tratamentul pe care l-a urmat la noi în țară nu l-au ajutat prea mult, starea de sănătate a fostului sportiv fiind din ce în ce mai gravă. Instanţa a rămas în pronunţare.

„Știm cu toţii, cu tot respectul pentru medicii din România și sistemul de la noi… e mai eficient cel de afară şi asta dovedesc actele de la dosar, actele medicale. Având în vedere că toată această perioadă situația se înrăutățește e foarte clar că trebuie să găsesc şi un alt loc în care efectiv să pot să mă operez să mă tratez eficient” a motivat Rudel Obreja.

Rudel Obreja este în stare gravă și solicită transferul în străinătate
Rudel Obreja este în stare gravă și solicită transferul în străinătate

A fost condamnat la 5 ani cu executare în dosarul Gala Bute

Fostul președinte al Federației Române de Box are de ispășit cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, organizată în 2011. fiind condamnat pentru evaziune fiscală. Rudel Obreja a fost eliberat temporar, în urmă cu trei luni, pentru a urma un tratament pentru cancer de pancreas în fază avansată.

În același dosar a fost condamnată și Elena Udrea, care a primit șase ani de închisoare, fiind în acest moment încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor. La acea vreme, ea ocupa funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, fiind și inițiatorul proiectului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...