Românii care primesc o majorare de 100% la pensie. Cum se va face recalcularea pensiilor?

Emanuela Pană 21.02.2024, 17:10
Românii care primesc o majorare de 100% la pensie. Cum se va face recalcularea pensiilor?

Au mai rămas două luni până când seniorii din România vor începe să primească deciziile de la Casa Națională de Pensii, după noua lege. Milioane de pensionari așteaptă să vadă câți bani vor primi după recalculare. Află, mai jos, cine sunt românii care primesc o majorare de 100% la pensie.  

Se schimbă formula de calcul a pensiilor  

Începând cu luna mai, trei din cinci milioane de pensionari ar trebui să primească deciziile de recalculare. Pensiile majorate, cu creșteri între 1% și 100%, ar urma să intre pe cardurile românilor începând cu 1 septembrie 2024. 

Noua lege a pensiilor stabilește că ”indexarea veniturilor se va face cu rata inflației, la care se adaugă 50 la sută din creșterea reală a salariului mediu brut pentru anul calendaristic anterior, la fel cum era prevăzut în legea anterioară. Majorarea pensiilor se va face anual, în luna ianuarie”. 

Noutatea constă în faptul că majorarea pensiilor va fi corelată cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale sau cu rata inflației. Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a vorbit despre principalele schimbări cu care vine noua lege a pensiilor. 

”În funcție de evoluția ratei inflației și în funcție de creșterea salariului mediu brut pe țară, formula va fi cea care va da procentul. Nu putem să spunem acum care va fi inflația, dar putem să preconizăm. La final de an cunoaștem exact creșterea reală a salariului brut pe țară, dar și inflația”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Sunt două elemente în această formulă care vin să lege de realitate această creștere. Una este inflația pentru a putea apăra nevoie de cumpărare, și a doua, cu cat economia noastră va crește, cu atât salariul mediu brut va crește și atunci va fi o creștere mai mare”, a mai spus fostul ministru.  

Citește și: Cum ieși la pensie anticipat în 2024? Noua lege a pensiilor introduce condiții mai stricte

Cum se va realiza recalcularea pensiilor?  

Marius Budăi a subliniat că recalcularea pensiilor se va realiza din oficiu, fără ca pensionarii să se deplaseze la Casele Naționale de Pensii. 

”Pensiile se vor recalcula din oficiu, cetățenii nu trebuie să se deplaseze la Casele Naționale de Pensii. Primele decizii de recalcularea vor veni înainte de perioada de 1 septembrie, cu recalcularea în plată începând cu 1 septembrie. Cei care primesc pensia pe 1 septembrie, în funcție de calcul, vor avea pensia majorată”, a spus Budăi.  

Fostul ministru al Muncii a anunțat că primele decizii privind recalcularea pensiilor vor veni înainte de 1 septembrie, iar pensiile recalculate vor începe să fie plătite din această dată. Astfel, persoanele care își primesc pensia pe 1 septembrie vor beneficia de o pensie majorată, în funcție de rezultatele recalculării. 

”Primele decizii de recalculare vor veni înainte de perioada de 1 septembrie, cu recalcularea în plată începând cu 1 septembrie. Cei care primesc pensia pe 1 septembrie, în funcție de calcul, vor avea pensia majorată”, a declarat fostul ministru al Muncii. 

Vezi și: Noua Lege a pensiilor 2024. Cu cât va crește vârsta de pensionare și care sunt principalele noutăți

Românii care primesc o majorare de 100% la pensie 

De la 1 septembrie 2024, pensiile românilor urmează să fie majorate, înregistrând creșteri cuprinse între 1% și 100%. În procesul de recalculare a pensiilor se vor lua în considerare și perioade de necontributivitate, precum serviciul militar, perioadele de șomaj sau studiile universitare. 

De asemenea, vor fi luate în considerare și primele, sporurile și orele suplimentare ale angajatului în procesul de recalculare a pensiilor. O altă modificare importantă este că mamele care au dat naștere la mai mulți copii vor avea avantajul reducerii vârstei de pensionare cu până la trei ani și jumătate. 

Pentru fiecare copil născut se acordă o reducere de șase luni, ceea ce înseamnă că reducerea maximă este de trei ani și șase luni.  

”Art. 51 – (1) Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, astfel: 

Romanii care primesc o majorare de 100% la pensie
Reducerea varstei de pensionare la mame

(2) Reducerea vârstei de pensionare prevăzută la alin. (1) se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...