România și Ungaria, moment istoric. Nimeni nu mai credea că se întâmplă asta, dar acum e realitate

Andrei Cezar 05.09.2020, 12:56
România și Ungaria, moment istoric. Nimeni nu mai credea că se întâmplă asta, dar acum e realitate

Moment istoric între România și Ungaria. Secțiunea de autostradă care leagă Oradea de punctul de frontieră româno-maghiară a fostfinalizat. Bucata de drum are 5,3 kilometri, iar la deschiderea oficială a traficului a participat și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

România și Ungaria, unite de autostradă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a anunțat finalizarea tronsonului de autostradă Biharia-Borș, cu o lungime totală de 5,35 km. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, alături de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu şi omologul său ungar, Szijarto Peter au fost prezenți la inaugurarea punctului de trecere a frontierei româno-ungare Borş II – Nagykereki, fiind cel de-al doilea punct de trecere după cel de la Nădlac.

”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile la timp. Pentru secţiunea Biharia – Borş din Autostrada Transilvania a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, în data de 30 iulie 2020. Astăzi deschidem oficial traficul din ambele direcţii şi inauguram, totodată, şi punctul de control la trecerea frontierei de pe teritoriul Ungariei.”, a declarat Lucian Bode, potrivit Capital.ro.

”Colaborarea dintre noi şi vecinii noştri este determinată, în mare parte, de infrastructura comună pe care o avem.”, a spus și Peter Szijjártó, ministrul de externe al Ungariei.

Cu toate acestea lucrările pentru autostradă mai au până a fi finalizate. Drumul de mare viteză se oprește la Biharia, iar pentru porţiunea care leagă Biharia de Chiribiș şi până la Suplacu de Barcău abia s-au semnat contractele.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Avem semnate contracte pentru proiectare şi execuţie pe tronsoanele Chiribiș – Biharia, Zimbor – Poarta Salajului şi, de mâine, pe tronsonul Nuşfalău – Suplacu de Barcău, în total 55 de km.”, a precizat Bode.

România și Ungaria, moment istoric. Nimeni nu mai credea că se întâmplă asta, dar acum e realitate
România și Ungaria, moment istoric. Nimeni nu mai credea că se întâmplă asta, dar acum e realitate

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: Am dat coerență acestui proiect

Demnitarul este mândru cu această realizare și consideră că PNL a fost partidul care a ”dat coerență acestui proiect”. De altfel, Bode a trecut în revistă și proiectele aflate în derulare.

”În cele zece luni de guvernare PNL am dat coerenţă acestui proiect, abandonat de către PSD. Situaţia se prezintă în felul următor: în această lună vom da în trafic 25 de km din autostradă, după ce azi dăm în trafic cei 5,35 km între Biharia şi Borş, inclusiv acest nou punct de trecere a frontierei. Peste câteva zile vom da în trafic şi cei 18 km din secţiunea Iernut – Cheţani. Vreau cu această ocazie să felicit antreprenorul pentru modul impecabil în care a derulat acest contract”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Bode.

 

Urmăriți Impact.ro și pe