România ia exemplul statelor europene. Ce aplicație preferată de români ar putea fi interzisă în instituții

01 03. 2023, 21:09

Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că evaluează „cu toate instituțiile implicate” posibilitatea interzicerii conturilor de Tik Tok pentru instituţiile din România, așa cum se întâmplă în instituțiile europene. Mai multe țări cât și Comisia Europeană au decis să suspende utilizarea aplicaţiei TikTok pe dispozitivele de serviciu.

Se impune o Lege a securității cibernetice

Burduja militează pentru o Lege a securității cibernetice, căci în caz contrar va fi greu de intervenit în astfel de cazuri.

„Este un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile cu toate instituţiile implicate. E un lucru foarte bun şi un exemplu foarte bun pe care ni-l daţi, pentru că dacă nu am avea legea securităţii cibernetice, dacă ea nu va fi operaţionalizată, va fi foarte greu să intervenim în asemenea cazuri”, a spus Burduja.

Ministrul cercetării este de părere că trebuiesc găsite soluții software care să le înlocuiască pe cele care au fost identificate ca fiind vulnerabile.

„Noi am interzis prin lege antivirusul rusesc şi o serie de soluţii, am emis un ordin de ministru cred că săptămâna trecută prin care toate instituţiile din România au o listă de furnizori de soluţii software care nu sunt agreaţi şi acum au un termen de o lună de zile, două luni în care trebuie să îşi facă acest inventar şi să înlocuiască soluţiile care au fost identificate drept vulnerabile”, a explicat Burduja, potrivit Digi24.ro.

Mai multe țări au decis să suspende utilizarea aplicaţiei TikTok pe dispozitivele de serviciu

El a fost întrebat cum se justifică faptul că Senatul are cont de Tik Tok şi mulţi parlamentari folosesc și apar pe această platformă de socializare.

„Este o analiză care trebuie făcută cu maximă responsabilitate”. Comisia Europeană a decis să suspende utilizarea aplicaţiei TikTok pe dispozitivele de serviciu, pentru a spori securitatea cibernetică la nivelul instituţiei.

SUA, Canada și mai multe state europene au interzis deja aplicația TikTok de pe dispozitivele emise de guvern, după ce au interzis anterior lucrătorilor lor să folosească aplicația pe dispozitive oficiale.