România cere ajutorul Bruxelles-ului după scumpirile la energie și carburanți

15 03. 2022, 15:32

Criza economică ce afectează drastic întreaga lume se adâncește tot mai mult. Mai cu seamă pe fondul conflictului din Ucraina, care a debutat după o perioadă de doi ani în care pandemia a produs și ea deteriorări la nivel financiar. Fiind nevoită să facă față scumpirilor la energie și carburanți, România s-a văzut nevoită să apeleze la ajutorul extern și a solicitat recent sprijinul Bruxelles-ului. Un oficial român a transmis un mesaj important.

Scumpirile la energie și carburanți au dus la solicitarea de sprijin din exterior pentru țara noastră

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a făcut marți o solicitare esențială care privește economia României, după ce țara noastră a început să se confrunte cu scumpirile la energie electrică și carburanți. Oficialul român a cerut utilizarea unor instrumente financiare care să ajute la combaterea efectelor economice cauzate de criza din Ucraina. În acest mod, ar urma să fie protejate companiile și locurile de muncă.

„Creşterile de preţuri la energie şi combustibil reprezintă o problemă care se suprapune peste sincopele apărute în lanţurile de aprovizionare. Efectele sunt importante, iar politicile fiscal-bugetare trebuie adaptate noilor condiţii. Economia trebuie protejată acum aşa cum şi cetăţenii statelor membre trebuie protejaţi.”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN).

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu

Care sunt instrumentele pe care le solicită România pentru combaterea crizei economice

Șeful Finanțelor a transmis o serie de solicitări cu privire la criza energetică din țara noastră. Oficialul român și-a exprimat îngrijorarea cu privire la finanțarea investițiilor în domeniul energiei regenerabile. În plus, a menționat că a solicitat Bruxelles-ului o flexibilitate ridicată în utilizarea fondurilor existente. Se dorește o identificare a soluțiilor financiare și pentru gestionarea valurilor de refugiați.

„Pentru atenuarea efectelor, am cerut o mai mare flexibilitate în folosirea fondurilor existente din exerciţiul financiar 2014-2020, restructurarea unor mecanisme de finanţare, cum este de exemplu SURE, dar şi pentru găsirea unor noi modalităţi pentru finanţarea investiţiilor în energie regenerabilă şi în domeniul apărării. De asemenea, este necesar să identificăm noi măsuri de finanţare pentru gestionarea fluxului de refugiaţi, pentru integrarea acestora pe piaţa muncii şi pentru a le permite accesul la educaţie şi sănătate” , a mai punctat oficialul român.

Ministrul Finanțelor a cerut totodată și extinderea cadrului temporar pentru ajutoarele de stat, dat fiind faptul că este nevoie de un spațiu fiscal suplimentar care să susțină economia și cetățenii, în conetxtul creșterii prețurilor și inflației din România.