Două regiuni din România dintre cele 234 ale Uniunii Europene sunt cele mai puțin competitive, conform Indicelui Competitivităţii Regionale (ICR) publicat de Comisia Europeană. Acesta este un instrument deja consacrat care măsoară diferite dimensiuni ale competitivităţii pentru toate zonele blocului comunitar. Iată despre ce regiuni este vorba.
Cele mai competitive regiuni din Uniunea Europeană sunt Utrecht şi Zuid-Holland, ambele din Ţările de Jos, precum şi regiunea capitalei franceze Île-de-France, cu scoruri de 150,9 puncte, respectiv 144,1 puncte şi 142,8 puncte, potrivit Indicelui Competitivităţii Regionale.
La polul opus se află două regiuni din România. Pe locul 233 se situează zona de nord-est a șării noastre, cu un scor de 46,6 puncte faţă de o medie de 100 la nivelul UE, și zona sud-est, cu 44,9 puncte, aflată pe ultimul loc.
„Competitivitatea teritorială reprezintă capacitatea unei regiuni de a oferi un mediu atrăgător şi sustenabil în care întreprinderile şi rezidenţii să locuiască şi să îşi desfăşoare activitatea. Acest indice revizuit ne oferă o perspectivă mai aprofundată asupra diferitelor niveluri de competitivitate ale regiunilor UE şi este un instrument preţios pentru o mai bună elaborare a politicilor. El ne va permite să elaborăm politici mai bune, care pot oferi condiţii de viaţă atractive şi sustenabile pentru cetăţenii din regiunile Europei”, a declarat comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, citată de Agerpres.
Executivul comunitar aprecizat că între ediţia din 2016 a indicelui şi cea din 2022, competitivitatea regională s-a îmbunătăţit în regiunile mai puţin dezvoltate, în timp ce performanţa regiunilor de tranziţie a fost mai eterogenă.
Toate regiunile din statele membre din estul UE şi-au îmbunătăţit performanţa între ediţia din 2016 şi cea din 2019, în timp ce în regiunile din sudul blocului comunitar, care prezintă la rândul lor niveluri relativ scăzute de competitivitate, performanţele au fost inegale.
Între ediţiile din 2019 şi 2022, majoritatea regiunilor din estul UE au continuat să recupereze decalajul, inclusiv în statele baltice, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Slovenia. Cu toate acestea, anumite părţi din Cehia, România, Slovacia şi Bulgaria s-au îndepărtat şi mai mult de media UE.
Regiunile capitalelor sunt cele mai competitive în toate statele membre, cu excepţia Germaniei, a Italiei şi a Ţărilor de Jos. Decalajul faţă de celelalte regiuni poate fi mare şi este deosebit de ridicat în Franţa, România şi Slovacia.
Indicele Competitivităţii Regionale a fost lansat în 2010 şi publicat o dată la trei ani și permite regiunilor UE să îşi monitorizeze şi să îşi evalueze evoluţia în timp şi în comparaţie cu alte regiuni. Acesta este un instrument important care oferă o perspectivă europeană asupra competitivităţii regiunilor, pe baza a 68 de indicatori.