Roland Garros: Elina Svitolina vs Iga Swiatek – Miza pe fosta lideră WTA

Redacția IMPACT 03.06.2025, 07:51
Roland Garros: Elina Svitolina vs Iga Swiatek – Miza pe fosta lideră WTA

Elina Svitolina – Iga Swiatek, meci contând pentru sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Paris, este programart, marţi, 3 iunie 2025, nu înainte de ora 14:00, şi va fi transmis în direct de Eurosport.

Elina Svitolina, una dintre cele mai experimentate jucătoare din circuit, şi Iga Swiatek, fostă lideră mondială, se întâlnesc în sferturile de finală de la Roland Garros 2025.

Elina Svitolina (Ucraina, 14 WTA) a eliminat-o în primul tur pe Zeynep Sonmez (Turcia, 76 WTA), scor 6-1, 6-1, în turul al doilea a trecut de Anna Bondar (Ungaria, 82 WTA), scor 7-6, 7-5, în turul al treilea de Bernarda Pera (SUA, 83 WTA), scor 7-6, 7-6, iar în optimile de finală a dispus de Jasmine Paolini (Italia, 4 WTA), scor 4-6, 7-6, 6-1.

Elina Svitolina este pentru a 12-a oară pe tabloul principal la Roland Garros, reuşind să se califice de cinci ori în sferturile de finală, dar nu a trecut niciodată de această fază a competiţiei.

Elina Svitolina are în palmares 18 titluri WTA, iar în carieră, doar din premii, a strâns suma de 25.082.844 (pentru prezenţa în primul tur de la Roland Garros şi-a asigurat deja un cec în valoare de 440.000 de euro).

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Iga Swiatek (Polonia, 5 WTA) a trecut în primul tur de Rebecca Sramkova (Slovacia, 42 WTA), scor 6-3, 6-3, în turul al doilea a eliminat-o pe Emma Răducanu (Marea Britanie, 41 WTA), scor 6-1, 6-2, în turul al treilea pe Jaqueline Cristian (România, 60 WTA), scor 6-2, 7-5, iar în optimile de finală a dispus de Elena Rybakina (Kazahstan, 11 WTA), scor 1-6, 6-3, 7-5.

Iga Swiatek a câştigat de patru ori turneul de la Paris, în 2020, 2022, 2023 şi 2024.

Iga Swiatek a cucerit până acum 22 de titluri WTA (cinci de Grand Slam), iar în carieră, doar din premii, a strâns suma de 34.842.891 USD (pentru prezenţa în turul al treilea de la Roland Garros şi-a asigurat deja un cec în valoare de 440.000 de euro).

Cele două sportive s-au mai întâlnit de patru ori până acum în circuitul WTA, iar Iga Swiatek o conduce pe Elina Svitolina cu 3-1 (ucraineanca a câştigat însă singurul meci pe zgură contra polonezei).

Câştigătoarea o va întâlni în semifinalele turneului de la Paris pe învingătoarea meciului dintre Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) şi Qinwen Zheng (China, 7 WTA).

Superbet oferă cota 1,73 pentru pronosticul Scor Corect 0-2: victorie în minumum de seturi pentru Iga Swiatek în meciul cu Elina Svitolina.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe