VIDEO

Roberto Mancini, distrus după ce Italia a ratat a doua oară la rând calificarea la Campionatul Mondial, Gareth Bale, criticat pentru „dubla” cu Austria

Sorin Barbu 25.03.2022, 09:51
Roberto Mancini, distrus după ce Italia a ratat a doua oară la rând calificarea la Campionatul Mondial, Gareth Bale, criticat pentru „dubla” cu Austria

Șoc în fotbalul mondial. Italia a pierdut meciul cu Macedonia de Nord în ultimul minut și a ratat prezența în finala barajului pentru Cupa Mondială. Gareth Bale a fost eroul naționalei din Țara Galilor, după ce a marcat două goluri. Reușitele lui au fost primite cu furie la Madrid.

Italia, eliminată din cursa pentru Campionatul Mondial

A fost seară încinsă în fotbalul mondial. Macedonia de Nord a oferit marea surpriză a semifinalelor din baraj după ce eliminat Italia, în urma unui gol marcat de Trajkovski, în prelungirile confruntării. Este a doua oară la rând când Squadra Azzurra nu va ajunge la turneul final. Selecționerul Roberto Mancini și-a găsit greu vorbele la conferința de presă. Jurnaliștii din Italia pun deja presiune și l-au întrebat dacă o să-și dea demisia.

„Ăsta e fotbalul, uneori se întâmplă lucruri incredibile. E dificil pentru mine să analizez jocul. Nici scorul nu-l știu. Triumful de la Euro a fost meritat. Dar apoi tot norocul s-a transformat în ghinion. Trebuie să știi cum să gestionezi și această durere.

Nu știu ce să mai spun. Poate n-ar fi trebuit să ajungem în situația asta. Parcă cineva a așezat totul, să luăm un gol în minutul 90. Dar e o echipă cu jucători buni, îmi pare tare rău pentru ei. La nivel uman, îi iubesc chiar mai mult decât în iunie.

Viitorul meu? Chiar nu știu acum, dezamăgirea este mult prea mare. Să lăsăm timpul să treacă și vom vedea. Cert e că echipa are un viitor strălucitor cu acești fotbaliști”, a spus Roberto Mancini după meci potrivit Gazzetta dello Sport.

A fost supărare mare și după ce Țara Galilor a învins Austria cu 2-1. Cei nervoși au fost spaniolii când au văzut că Gareth Bale a jucat 90 de minute și a și marcat o „dublă”. La Real Madrid stă în tribună de mai bine de cinci săptămâni, iar când Carlo Ancelotti l-a întrebat dacă poate să intre pe teren în „El Clasico” a răspuns că este accidentat. Gestul galezului, plătit cu 35 de milioane de euro pe an, a stârnit revoltă la Madrid. A fost comparat cu un parazit.

https://twitter.com/i/status/1507089708173643782

„Parazitul Bale vine din frigul și ploile britanice. S-a stabilit la Madrid, unde la început a părut că are respect și dragoste pentru club, apoi natura lui l-a făcut să-și arate adevărata față, să sugă sânge fără să dea nimic bun în schimb. Sângele fiind milioanele de euro din club”, a scris Manuel Julia, editorialist Marca.

„Bale râde de Real Madrid. Dacă aș fi la club, mi-ar fi clar ce trebuie să fac. Nu l-aș lăsa să revină la Madrid, l-aș suspenda, nu i-aș mai da banii și i-aș spune să susțină o conferință de presă în care să-și ceară scuze”, a spus și Tomas Roncero, redactor-șef al secțiunii Real Madrid la AS.

Portugalia – Turcia, Italia – Macedonia de Nord, Suedia – Cehia, Țara Galilor – Austria, în semifinalele barajului pentru CM

Portugalia, Macedonia de Nord, Țara Galilor și Suedia sunt echipele care s-au calificat în finala barajului pentru Campionatul Mondial. Cele patru naționale vor însoți Polonia, deja calificată după eliminarea Rusiei, din cauza războiului și învingătoarea dintre Scoția și Ucraina.

Portugalia – Macedonia de Nord, Polonia – Suedia și Țara Galilor – Scoția/Ucraina vor fi duelurile pentru calificarea la CM. Aceste partide, din finalele barajului, se vor disputa pe 29 martie, cu excepția duelului în care este implicată Ucraina, care va fi programat la o dată ulterioară.

Portugalia – Turcia 3-1. (Otavio 15, D. Jota 41, Matheus 90+3 / Burak 66).

ECHIPELE DE START:

Portugalia: Diogo Costa – Dalot, Danilo, Fonte, Guerreiro – Bruno Fernandes, Joao Moutinho, Bernardo Silva – Cristiano Ronaldo (cpt), Diogo Jota, Otavio.

Rezerve: Patricio, Jose Sa – Nuno Mendes, Tiago Djalo, Vitinha, Andre Silva, William Carvalho, Leao, Guedes, Matheus Nunes, Cedric, Joao Felix.

Turcia: Ugurcan Cakir – Kabak, Demiral, Soyuncu, Kutlu – Celik, Kokcu, Calhanoglu, Akturkoglu – Burak Yilmaz (cpt), Under.

Rezerve: Bolat, Bayindir – Aziz, Muldur, Tokoz, Dursun, Yazici, Antalyali, Enes Unal, Caner Erkin, Omur, Kaan Ayhan.

Italia – Macedonia de Nord 0-1. (Trankowski 90+3)

ECHIPELE DE START:

Italia: Donnarumma – Florenzi, Mancini, Bastoni, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Berardi, Immobile (cpt), Insigne.
Rezerve: Sirigu, Cragno – De Sciglio, Chiellini, Tonali, Cristante, Pellegrini, Joao Pedro, Pessina, Acerbi, Politano, Raspadori.

Macedonia de Nord: Dimitrievski – Ristovski (cpt), Velkovski, Musliu, Alioski – Churlinov, Ademi, Bardhi, Nikolov – Ristovski, Trajkovski.

Rezerve: Naumovski, Siskovski – Todoroski, Ashkovski, Ristevski, David Babunski, Serafimov, Ethemi, Dorian Babunski, Spirovski, Atanasov, Miovski.

Suedia – Cehia 1-0. (Quaison 10)

ECHIPELE DE START:

Suedia: Olsen – Danielson, Nilsson, Lindelof (cpt), M. Olsson – Claesson, K. Olsson, Ekdal, Forsberg – Kulusevski, Isak.
Rezerve: Linde, Nordfeldt – Sundgren, Bengtsson, Hrgota, Kalstrom, Helander, Starfelt, Karlsson, Elanga, Svanberg, Quaison.

Cehia: Vaclik – Zima, Brabec, Holes, Sadilek – Barak, Soucek (cpt) – Masopust, Hlozek, Jankto – Kuchta.
Rezerve: Stanek, Heca – Petrasek, Krejci II, Pesek, Pekhart, Mateju, Havel, Sykora, Lingr, Jurecka, Zeleny.

Țara Galilor – Austria 2-1. (Bale, 25 și 51 / Davies 65).

ECHIPELE DE START

Țara Galilor: Hennessey – Ampadu, Rodon, B. Davies, Roberts – Wilson, Allen, Ramsey, N. Williams – James, Bale (cpt).
Rezerve: King, A. Davies – Gunter, Mepham, Johnson, Levitt, Matondo, Norrington-Davies, J. Williams, Harris, Thomas, Colwill.

Austria: Lindner – Seiwald, Hinteregger, Dragovic, Alaba (cpt) – Schlager, Laimer, Lainer, Baumgartner – Sabitzer – Arnautovic.
Rezerve: Pentz, Bachmann – Ulmer, Posch, Ilsanker, Weinmann, Gregoritsch, Kalajdzic, Grull, Schaub, Schopf, Lazaro.

Urmăriți Impact.ro și pe