Ritualul special după care este înmormântat Benedict al XVI-lea. Va fi așezat în trei sicrie, ce obiecte se vor afla la interior

05 01. 2023, 12:12

Ritualul special după care este înmormântat Benedict al XVI-lea a început deja. Trupul neînsuflețit al Papei Benedict al XVI-lea a fost pus într-un coșciug simplu din chiparos, fără flori sau alte ornamente. Vezi în rândurile de mai jos ce anume îi va fi pus în coșciug lui Benedict al XVI-lea.

Ritualul special după care este înmormântat Benedict al XVI-lea

Așadar, au început procesiunile pentru înmormântarea lui Benedict al XVI-lea, care va fi înmormântat vineri sub Bazilica Sfântul Petru într-un sicriu de chiparos, alături de monede, medalii și un tub de plumb sigilat care conține un act de înmormântare.

Trupul neînsuflețit al „Papei emerit” va fi așezat în trei sicrie separate, așa cum sunt înmormântați suveranii pontifi. Primul coșciug este din lemn de chiparos, care la rândul său merge într-un sicriu de zinc și apoi într-un al doilea sicriu de lemn.

Ritualul special dupa care este inmormantat Benedict al XVI-lea

Mii de oameni au început să sosească în Piaţa San Pietro din Roma

În sicriu se vor afla, de asemenea, o relatare scrisă a papalității sale istorice, cunoscută sub numele de rogito, monedele bătute în timpul pontificatului său și stola pallium, veșmântul religios purtat peste roba papei. Benedict al XVI-lea va fi scos din Bazilica astăzi, când se va încheia ceremonia de înmormântare și va fi dus în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile de mâine.

Mii de oameni au început să sosească joi, 5 ianuarie, încă din cursul nopţii în Piaţa San Pietro din Roma pentru a participa la funeraliile fostului papă Benedict al XVI-lea. El a murit sâmbătă, în ultima zi a anului 2022, la vârsta de 95 de ani.

Ceremonia funerară, care este prezidată de Papa Francisc, a început în jurul orei locale 8.50 (9.50, ora României), pe o ceaţă densă și aplauze susţinute s-au din Piaţa San Pietro, în timp ce sicriul cu trupul Papei Benedict al XVI-lea a fost scos din bazilică. Sfânta Liturghie pentru odihna Papei emerit Benedict al XVI-lea va fi celebrată joi, la ora locală 9.30 (10.30, ora României), în Piaţa Sfântul Petru.

Deoarece Benedict nu mai era şef de stat când a murit, doar două ţări, Italia şi Germania, ţara sa natală, vor trimite delegaţii oficiale la funeralii. Alţi lideri, printre care regele şi regina Belgiei şi regina Spaniei, precum şi 13 şefi de stat sau de guvern vor participa în calitate privată. Majoritatea statelor vor fi reprezentate de ambasadorii lor pe lângă Sfântul Scaun.