Rezultate simulare BAC 2023. Elevii de liceu au început luni, 27 martie, repetiția pentru examenul național de Bacalaureat, cu proba la Limba și literatura română. Simulările pentru BAC au continuat marți, 28 martie, cu proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie, iar proba la alegere a profilului și specializării a avut loc miercuri, 29 martie. Află când vor fi publicate notele.
Elevii claselor a XII-a au început luni, 27 martie, simularea examenului de Bacalaureat 2023, când a avut loc proba scrisă la Limba și Literatura Română, conform calendarului oficial.
Accesul elevilor în sălile de examen s-a făcut în intervalul 08:00 – 08:30, potrivit procedurii transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.
Intrarea elevilor în sălile de examen a fost permisă pe baza unui document de identitate: fie buletinul/cartea de identitate, fie pașaportul. Probele din cadrul simulării au început la ora 09:00, moment în care plicurile sigilate care conțineau subiectul multiplicat au fost deschise în fiecare sală.
Liceenii care au susținut simularea examenului de BAC 2023 au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea acestora fiecărui elev.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Disciplinele la care se susțin probe scrise în cadrul simulării examenului de Bacalaureat sunt următoarele: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
Citește și: Subiecte simulare BAC 2023 la limba română. Ce au avut elevii de rezolvat?
Rezultatele obținute de elevi la cele trei probe nu se contestă și nu se trec în catalog. Însă, în situațiile excepționale în care doresc consemnarea notelor în catalog, cei interesați trebuie să depună o cerere în acest sens.
Rezultatele la simulările naționale sunt comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase: prin discuții individuale cu liceenii, dezbateri la nivelul clasei și ședințe cu părinții, dar și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor, conform procedurilor transmise de Ministerul Educației.
Astfel, fiecare unitate de învățământ trebuie să analizeze rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și să elibereze un raport, care va fi transmis inspectoratului școlar. Acesta va include un plan de acțiune pe baza unor măsuri de remediere, în cazul în care acest fapt se impune.
Rezultate simulare BAC 2023 vor fi afișate pe data de 6 aprilie 2023, pe edu.ro, potrivit calendarului desfășurării probelor scrise la simularea examenului de Bacalaureat de anul acesta, simulare organizată în perioada 27 martie – 6 aprilie.
Iată calendarul simulării Bacalaureatului 2023 pentru absolvenții claselor a XII-a sau a XIII-a:
Vezi și: Subiecte simulare BAC 2023 la matematică. Ce au avut elevii de rezolvat
Pentru examenul de Bacalaureat 2023, Ministerul Educației a anunțat reluarea Programelor de examene care erau în vigoare înainte de începerea pandemiei. Prin urmare, în acest an școlar liceenii nu vor mai avea conținuturile exceptate în perioada 2020-2022.