Elevii de liceu au susținut săptămânile trecute simularea pentru examenul de BAC 2022 și așteaptă astăzi, 14 aprilie, rezultatele finale. Chiar dacă notele obținute de către liceeni nu vor fi trecute în catalog, ele reprezintă un reper pentru examenul maturității, care urmează să se desfășoare în luna iunie.
Unul dintre cele mai importante teste pe care le au de trecut elevii de liceu este examenul de bacalaureat, cunoscut și drept examenul maturității. Probele pe care le au de parcurs liceeni în cadrul testului de la finalul studiilor sunt testate cu câteva luni înainte de examenul final, la o simulare ce a avut loc săptămânile trecute. Rezultatele pe care le-au obținut elevii la simularea pentru BAC 2022 se afișează astăzi, 14 aprilie, în cadrul unităților de învățământ.
Deși liceeni nu vor avea notele obținute trecute în catalog, ele sunt un punct de reper pentru nivelul elevilor. În urmă cu un an de zile, rezultatele la simularea examenului de bacalaureat au fost sub media anilor precedenți, doar 4 din 10 elevi reușind să obțină o medie mai mare sau egală cu 6. Anul trecut, procentul de promovare a fost de 40,71%, după simularea pentru BAC, față de o medie de 42,15% cât a fost raportul din 2019.
Anul acesta, la fel ca și în restul anilor, notele pe care elevii le-au obținut la simularea pentru BAC 2022 nu sunt trecute în catalog. Ele urmează să fie analizate la nivelul unităților de învățământ și vor reprezenta un punct de pornire al discuțiilor individuale cu elevii, al dezbaterilor din clase sau de la ședințele cu părinții ori consiliile profesorale.
Pe de altă parte, rezultatele la simularea bacalaureatului din 2022 pot fi consemnate în catalog doar în cazuri excepționale, atunci când se dorește acest lucru. Elevii de liceu care vor să aibă notele de la simulare trecute în catalog trebuie să facă o cerere scrisă.
Începând cu data de 6 iunie 2022 vor avea loc examenele finale de Bacalaureat pentru anul 2022. Notele obținute de elevii de liceu vor fi afișate în data de 1 iulie. Iată, mai jos, calendarul complet al probelor pentru BAC 2022.
Chiar dacă mulți dintre elevi nu se concentrează la fel de mult la simulare precum o fac la examenul final, rezultatele acestora reprezintă o oglindă a sistemului de educație românesc și al nivelului de pregătire al viitorilor studenți. În urmă cu un an de zile, după simularea pentru BAC, elevii au avut rezultate mai slabe decât cele din anii precedenți.
La proba pentru limba și literatura română, promovabilitatea a fost de 70,20%, elevii obținând o notă egală sau peste 5. Doar 371 de elevi au reușit să aibă nota 10 în urma corecturii. Pe de altă parte, la limba și literatura maternă, elevii de liceu au promovat simularea în proporție de 81,90%, dintre ei doar 18 elevi obținând nota 10, potrivit hotnews.ro.
În cazul probei obligatorii de profil, la matematică sau istorie, notele obținute au indicat o promovare de 51,40%, cu 772 elevi care au obținut nota 10. Pentru disciplina la alegere, în funcție de profil, liceeni au promovat în proporție de 68,10%, dintre aceștia 1556 de elevi au obținut nota 10. Media generală obținută, cu note de peste 6, a indicat o rată de promovare a simulării la BAC 2021 de 40,71%.