El era puțin cam însurat, ei nu-i păsa de asta, el avea remușcări că-și înșela soția, ea nu și nu. Au fost împreună cinci ani de zile, dar abia acum, după ce s-au despărțit, au ieșit la suprafață multe neajunsuri din relația lor.
Nu poți să-ți clădești fericirea pe nefericirea altcuiva, iar asta a văzut-o Lidia Buble pe pielea ei, după ce l-a despărțit pe Răzvan Simion de fosta lui soție. Surse din anturajul celor doi spun că cei doi fuseseră împreună un an, în timp ce Răzvan era însurat, dar Răzvan voia să pună capăt relației cu Lidia pentru că se simțea vinovat.
Ba chiar a făcut pasul decisiv și a pus piciorul în prag. Dar Lidia nu a vrut să accepte asta în ruptul capului. Următorul pas a fost să-i trimită cheia apartamentului ei prin Flavia, colega lui de la matinalul Antenei 1. Fată consecventă, Lidia a tras de Răzvan până când acesta a cedat din nou și astfel Răzvan Simion a ajuns să se despartă de mama copiilor lui.
Cum o fi arătat, după asta, relația dintre cei doi, numai Dumnezeu și ei știu, pentru că nimic bun nu se poate clădi pe minciună și amăgire.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Toate informațiile apărute sunt ușor romanțate. Noi, cei din preajma lor știm așa: s-au văzut, ceva chimie a existat și, drept urmare, după câteva sms-uri schimbate, ea i-a propus să petreacă noaptea împreună.Răzvan și-a dorit împăcarea cu adevărat și îi spusese Lidiei că nu mai poate continua cu ea pentru că-i pare rău că și-a distrus familia, însă ea nu s-a putut acomoda cu asta. Îl suna continuu, îi trimitea mesaje noaptea, la două, și, văzând probabil că pierde teren, a marcat decisiv: din ce știu, i-a trimis lui Răzvan, prin Flavia (n.r. colega lui de la matinal), cheia de la locuința ei. Nu le-a dat nicio șansă să-și repare mariajul. În cele din urmă, Răzvan s-a întors la ea”, au spus surse pentru Libertatea.