Reţetă mascarpone de casă. Ai nevoie de doar două ingrediente

Beatrice Dumitru 08.11.2021, 11:48
Reţetă mascarpone de casă. Ai nevoie de doar două ingrediente

Mascarpone este o brânză italiană pe care gospodinele o folosesc pentru prepararea multor deserturi delicioase. Mai ales pentru tiramisu, fiind ingredient de bază pentru celebra prăjitură italiană. Dacă ți se pare scump, poți prepara mascarpone și acasă. Ai nevoie de doar zece minute și două ingrediente.

Care este rețeta pentru Mascarpone de casă

Mascarpone este o brânză italiană pe bază de smântână de vacă, cu o textură cremoasă. Procentul de grăsime este foarte ridicat, cuprins între 60% și 75%. Dintre deserturi, tiramisu si cheesecake sunt printre cele mai cunoscute preparate care se prepară cu brânza Mascarpone, specifică bucătăriei italiene.

Rețeta mascarpone de casă. Ai nevoie de doar două ingrediente
Rețeta pentru Mascarpone de casă.

Rețeta Mascarpone de casă este una foarte simplă și se prepară foarte repede. Iar gustul este foarte asemănător cu cel pe care îl are crema din comerț. Iată care sunt cele două ingredientele pentru Mascarpone de care ai nevoie.

Ingredinete pentru mascarpone

  • o cutie de smântână grasă de cel puțin 25% sau 30% grăsime
  • zeama de la o jumătate de lămâie.

Mod de prepare pentru Mascarpone de casă

Procesul de preparare este unul foarte simplu. Se pune smântâna pe foc, iar după ce începe să fiarbă se adaugă zeama de la o jumătate de lămâie. Apoi se mai lasă pe foc timp de două minute. Dar, atenție! Trebuie amestecat mereu în vas pentru ca smântână să nu se lipească. Totul ar trebui să dureze cinci minute.

După ce se ia vasul de pe foc, snântâna trebuie pusă într-un tifon steril și lăsată să se răcească la temperatura camerei. Compoziția se bagă, apoi, la frigider până a doua zi. Crema va deveni densă și se poate amesteca cu frișcă, crempă de vanilie sau se poate folosi la prăjituri. Gustul va fi puțin mai acrișor decât cel al cremei din comerț.

La ce se mai folosește brânza Mascarpone

Acest preparat are o vechime de câteva sute de ani, primele atestări datează din Lombardia, de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.  Numele vine din dialectul lombard „mascherpa”, care înseamnă „smântână”.

Brânza Mascarpone se folosește pentru diferite feluri de mâncare din regiunea Lombardia, și în special în provincia Lodi, unde este o specialitate. Se mai folosește în creme dulci, în loc de unt, în sosuri albe pentru pui, paste sau pește, dar și în budinci sărate, în loc de parmezan ras.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...