Regele Charles și Camilla, primul portret oficial după încoronare. Imagini înduioșătoare cu familia regală

08 05. 2023, 22:42

A apărut primul portret oficial cu regele Charles și Camilla la două zile după încoronare, cel mai important evenimet din Marea Britanie din ultimii 70 de ani. Fotografia a fost publicată pe contul familiei regale. Cu ocazia publicării imaginilor, monarhul a transmis și un mesaj.

Portretul oficial al Regelui Charles după încoronare

Regele Charles şi regina Camilla au fost încoronaţi la Westminster Abbey pe 6 mai, iar la două zile după marele eveniment a fost publicat primul portret oficial al celor doi. Cel care a făcut fotografiile istorice este Hugo Burnand, el fiind cel care a realizat pozele și la nunta lui Charles cu Camilla, în 2005.

Pentru fotografia portret, regele Charles s-a așezat pe unul dintre cele două scaune ale tronului din 1902, care au fost realizate pentru viitorul rege George al V-lea și regina Maria, folosite la încoronarea regelui Edward al VII-lea și a purtat ținuta regală, cu Coroana Imperială de Stat și Roba de Stat, în timp ce ținea în mână Globul Suveranului și Sceptrul Suveranului cu Cruce. Au fost făcute și fotografii de grup cu membri ai familiei.


Mesajul transmis de regele Charles

Într-un alt portret, regele Charles și regina Camilla au pozat împreună în Sala Tronului de la Palatul Buckingham. Cu ocazia publicării fotografiilor, monarhul a transmis și un mesaj prin care le-a mulțumit celor care au organizat evenimentul istoric de pe 6 mai.

„Le aducem un omagiu deosebit nenumăraților oameni care și-au dedicat timpul și dăruirea pentru a se asigura că sărbătorile de la Londra, Windsor și din alte locuri să fie cât se poate de fericite, sigure și plăcute. „Să știm că avem sprijinul și încurajarea voastră și să fim martori ai bunătății voastre exprimate în atât de multe moduri a fost cel mai mare cadou posibil de încoronare”, a transmis monarhul într-un comunicat de presă, preluat de BBC.

Acesta a adăugat că el și soția sa își vor rededica acum viața „slujirii poporului Regatului Unit și Commonwealth-ului”.

Regele Charles are 74 de ani și este cel mai vârstnic monarh care a urcat pe tronul Marii Britanii.