Record de cazuri noi în București. Cel mai mare de la debutul pandemiei de Sars-cov-2, precedentul a fost în martie 2021

Nicu Stan 27.09.2021, 15:40
Record de cazuri noi în București. Cel mai mare de la debutul pandemiei de Sars-cov-2, precedentul a fost în martie 2021

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 27 septembrie, record de cazuri noi cu coronavirus în București. Acesta este cel mai mare număr de cazuri de coronavirus înregistrat de la debutul pandemiei de Sars-cov-2. Precedentul record a fost doborât în luna martie a acestui an.

Record de noi infecții de covid în Capitală. Nu a mai fost înregistrat niciodată atâția infectați cu coronavirus

Valul patru al pandemiei devine tot mai periculos. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni, 27 septembrie, nu mai puțin de 2.559 de noi infectări cu coronavirus în Capitală, aproape jumătate din totalul infectărilor raportatea la nivel național.

De asemenea, este cel mai mare număr raportat în București, de la debutul pandemiei, precedentul record negativ fiind înregistrat pe 25 martie 2021 când erau raportate 2.171 de cazuri de coronavirus.

In Capitala nu mai sunt locuri la ATI in niciun spital
In Capitala nu mai sunt locuri la ATI in niciun spital

Jumătate din numărul de persoane infectate din ultimul bilanț, în București

Ultimul bilanț coronavirus anunțat de Grupul de Comunicare Strategică indică 5.655 de cazuri noi de COVID, după efectuarea a 28.747 de teste.

Aproximativ jumătate dintre aceste cazuri noi de coronavirus sunt înregistrate în București, unde nu mai este disponibil, conform autorităților, niciun loc la ATI.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Mâine, bilanțul coronavirus ar putea fi mult mai mare

De asemenea, numărul de cazuri noi anunțat luni de Grupul de Comunicare Strategică reprezintă 43% din totalul de cazuri înregistrat în săptămâna 20-26 septembrie.

Săptămâna trecută, vârful de cazuri noi în București a fost înregistrat marți, 21 septembrie: respectiv 1.048 de cazuri. În plus, bilanțul care se anunță marțea este de obicei unul mai mare, întrucât luni se anunță bilanțul testelor efectuate în weekend, când se lucrează mai puțin.

Vlad Voiculescu, acuzații grave

Numărul crescut de cazuri raportat astăzi pentru București vine în contextul în care, duminică, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, acuza DSP București că nu a trecut în raportări nu mai puțin de 4.000 de teste pozitive înaintea congresului PNL.

Astfel, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au respins acuzațiile lui Vlad Voiculescu și au spus că numărul total de cazuri pozitive nealocate în cele 3 zile (23, 24, 25 septembrie) la nivelul întregii țări, inclusiv cu cele din București, este de 2.241.

Ce spune Grupul de Comunicare Strategică după acuzațiile fostului ministru al Sănătății

”Cazurile nealocate pe județe, la care probabil face referire dânsul, nu sunt un element de noutate, au existat inclusiv în mandatul domnului ministru și rezultă din necesitatea unui interval de timp pentru efectuarea anchetelor epidemiologice, astfel încât cazurile să fie corect alocate pe județe și nu acolo unde a fost prelucrat testul de laborator”, a declarat reprezentantul GCS, Iulian Drăgoi, potrivit libertatea.ro.

Odată cu numărul de cazuri anunțate pentru Capitală, rata de infectare ajunge la 4,95 la mia de locuitori, în contextul în care duminică era de 4,35 la mia de locuitori.

Urmăriți Impact.ro și pe