Suntem în perioada tansferurilor, iar echipele de fotbal din toată lumea încearcă să-și întărească lotul prin noi achiziții. Campioni la acest capitol sunt cei de la Real Madrid, care au cheltuit deja sume record pe transferuri, deși ne aflăm abia la jumătatea lunii iunie.
Presa spaniolă relatează despre sumele record pe care clubul lui Florentino Perez le-a cheltuit deja pe transferuri, deși suntem abia la jumătatea lunii iunie.
Nume mari din fotbalul mondial vor evolua, din toamnă, pentru Real Madrid, iar clubul spaniol caută să atace sezoanele următoare cu un lot mult mai puternic.
Marca notează că președintele clubului, Florentino Perez, se ține de cuvânt. I-a promis lui Zinedine Zidane că-i va cumpăra toți jucătorii pe care și-i dorește și acest lucru se întâmplă.
Real Madrid a cheltuit, în această perioadă de mercato nu mai puțin de 303 milioane de euro. Pentru transferul lui Ferland Mendy, ultimul venit pe Santiago Bernabeu, președintele Real Madrid a scos din buzunar nu mai puțin de 48 de milioane de euro.
Dar cel mai mare transfer ca valoarea a fost aducerea lui Eden Hazard, pentru care s-au cheltuit 100 de milioane de euro. S-au mai cheltuit, de asemenea, 60 de milioane de euro pentru Jovic, 50 de milioane de euro pentru Militao și 45 de milioane de euro pentru Rodrygo.
Și transferurile nu se opresc aici. Real Madrid îl vrea și pe Paul Pogba, pe care vrea să-l aducă pe o sumă uriașă, chiar mai mare decât cea cheltuită pentru Hazard.
Madrilenii s-ar fi oferit să dea 150 de milioane de euro pentru Pogba, dar Manchester United ar fi cerut 170 de milioane de euro. Încă se negociază.