Zelenski a plecat în SUA cu Planul de Victorie / Liderul Ucrainei: „Războiul este mai aproape de sfârșit decât crezi”
Războiul dintre Ucraina și Rusia este „mai aproape de final” decât credem, cu condiția ca Ucraina să continue să se întărească militar.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat acest lucru într-un interviu oferit alături de soția sa, Olena, la postul american ABC, în Statele Unite ale Americii, unde liderul de la Kiev se află pentru Adunarea ONU.
Așa-numitul Plan de Victorie, pe care liderul ucrainean intenționează să-l prezinte în următoarele zile președintelui american Joe Biden, Kamalei Harris și altor politicieni americani importanți și aliați ai Kievului, „întărește Ucraina”, a spus el prezentatorului Robin Roberts de la Good Morning America.
„De aceea le cerem prietenilor noștri, aliaților noștri să ne întărească. Este foarte important. Suntem mai aproape de sfârșitul războiului. Trebuie doar să fim puternici, foarte puternici”, a spus el, referindu-se și la solicitarea de a putea folosi arme cu rază medie de acțiune împotriva țintelor de pe teritoriul Rusiei, asupra cărora SUA, Marea Britanie și alți aliați își mențin rezervele, temându-se de o escaladare a conflictului.
Potrivit lui Zelenski, Vladimir Putin „se teme de operațiunea de la Kursk”, care durează de o lună și jumătate pe teritoriul Rusiei.
„De ce? Pentru că oamenii realizează că (Putin) este incapabil să-și apere întreg teritoriul”, explică Zelenski.
În concluzie, potrivit lui Zelenski, „numai dintr-o poziție de forță, Ucraina îl poate determina pe Putin să pună capăt războiului”.