Vladimir Putin este furios. Un oficial NATO a spus că rușii ar avea probleme cu moralul şi combustibilul, astfel că încet-încet, situația le-ar scăpa de sub control. Fostul comandant al forțelor armate din Estonia, Riho Terras, consideră că liderul rus nu s-a pregătit pentru foarte multe zile de atac și că a sperat ca armata Ucrainei să se predea repede, iar președintele Volodimir Zelenski să fugă.
Forțele armate ruse au primit ordin sâmbătă să reia ofensiva în toate direcțiile. Kremlinul a transmis că decizia a fost luată după ce Kievul a refuzat negocierile. De cealaltă parte, un consilier prezidențial ucrainean a negat această informație.
Însă, un oficial NATO a spus că rușii au probleme în ofensiva pe care o desfășoară în continuare în Ucraina. Aceștia sunt în criză de combustibil, se mișcă mult prea lent, iar moralul lor reprezintă o piedică.
„Trebuie (ca Rusia să-și intensifice eforturile, n.r.), pentru că sunt mult în urma programului. Situația începe să le scape de sub control, fiecare zi în plus este deosebit de dureroasă”, a spus oficialul NATO, citat de CNN.
Fostul comandant al forțelor armate din Estonia, Riho Terras, a transmis pe Twitter că Vladimir Putin n-a fost pregătit cu arme și rachete decât pentru câteva zile de război, deoarece nu s-a așteptat la o asemenea rezistență din partea Ucrainei. El a precizat cât ar mai trebui să reziste militarii ucraineni pentru ca liderul rus să fie forțat să negocieze.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Putin e furios, s-a gândit că tot războiul va fi ușor și totul se va face în 1-4 zile. Le lipsesc armele, fabricile Tula și 2 Rotenberg nu pot îndeplini fizic comenzile pentru arme. Puștile și muniția sunt tot ce pot face. Următoarele arme rusești pot fi produse în 3-4 luni. Chiar și așa, nu au materii prime. Ceea ce înainte era furnizat în principal din Slovenia, Finlanda și Germania este acum întreruptă”, a scris Riho Terras pe Twitter.
De asemenea, fostul comandant estonian a spus că după încă zece zile de ofensivă în Ucraina, Rusia va rămâne fără resurse, astfel că Vladimir Putin va trebui să negocieze. De altfel, Riho Terras consideră că președintele rus se aștepta ca militarii ucraineni să se predea, iar Zelenski să fugă, iar planurile i-au fost date peste cap de rezistența acestei țări.
„Unitatea specială Alpha se află în apropiere de Kiev din 18 februarie. Scopul a fost de a lua Kievul și de a instala un regim marionetă. Ei pregătesc provocări împotriva civililor nevinovați – femei și copii – pentru a semăna panică. Acesta este atuul lor. Întregul plan al Rusiei se bazează pe panică – că civilii și forțele armate se predau și Zelenski fuge.
Ei se așteaptă ca Harkov să se predea mai întâi, astfel încât celelalte orașe să urmeze exemplul pentru a evita vărsarea de sânge. Rușii sunt șocați de rezistența acerbă pe care au întâmpinat-o”, a scris fostul comandant al armatei estoniene.
Riho Terras a mai spus loviturile cu rachete ale rușilor au scopul de a intimida. Militarii ruși ar trage la întâmplare pentru a lovi „accidental” clădiri rezidențiale, astfel încât atacul să pară mai mare decât este cu adevărat.