Club World Cup 2025: PSG vs Inter Miami – Messi, între trecut şi prezent
PSG – Inter Miami, meci contând pentru optimile de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor, este programat, duminică, 29 iunie 2025, de la ora 19:00, pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, Georgia (SUA), şi va fi transmis în direct de Pro Arena şi de platforma video online VOYO.
PSG, deţinătoarea UEFA Champions League, şi Inter Miami, câştigătoarea MLS Supporters’ Shield în 2024, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale optimilor de finală de la World Club Cup 2025.
PSG a terminat pe locul 1 în Grupa B, cu şase puncte, după 4-0 cu Atletico Madrid, 0-1 cu Botafogo şi 2-0 cu Seattle Sounders.
Echipa antrenată de Luis Enrique a reuşit eventul în Franţa, după ce a terminat pe locul 1 în Ligue 1, după 34 de etape, cu 84 de puncte, cu 19 peste Marseille şi cu 23 mai multe decât Monaco, iar în finala Cupei Franţei, disputată pe Stade de France din Paris, s-a impus în faţa celor de la Remis, scor 3-0.
PSG a bifat o triplă istorică în sezonul 2024-2025 (campionat, cupă și Liga Campionilor), fiind prima echipă franceză care reuşeşte acest lucru (în plus, a cucerit şi Supercupa Franţei)!
PSG este la prima sa participare la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Inter Miami a terminat pe locul 2 în Grupa A, cu cinci puncte, după 0-0 cu Al Ahly Cairo, 2-1 cu Porto şi 2-2 cu Palmeiras.
Echipa antrenată de Javier Mascherano este în plin campionat şi ocupă locul 6 în Conferinţa de Est din MLS, cu 29 de puncte după 19 etape (are trei meciuri mai puţin disputate), la 11 distanţă de liderul Philadelphia (poziţiile 1-7 acced în play-off, 8 şi 9 se întâlnesc într-un baraj eliminatoriu).
Inter Miami a fost campioana ediţiei 2024 a Conferinţei de Est, când a terminat pe locul 1 după 34 de etape, cu 74 de puncte, cu opt peste Columbus Crew şi cu 15 mai multe decât Cincinnati (a fost prima şi în clasamentul general MLS – combinat cu Conferinţa de Vest, primind trofeul MLS Supporters’ Shield); în play-off a fost eliminată chiar în primul tur, cel al sferturilor de finală, de Atlanta United (scoruri 2-1, 1-2 şi 2-3). Mai are în palmares League Cup 2023.
Inter Miami este, de asemenea, la prima sa participare la World Club Cup.
PSG şi Inter Miami nu s-au mai întâlnit niciodată până acum, astfel că partida din optimile de finală de la Club World Cup 2025 este prima confruntare directă între cele două echipe.
Superbet oferă cota 1,24 pentru pronosticul 1: victorie pentru PSG, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul cu Inter Miami.
Articol susţinut de: Superbet.