Moții au decis să se răzbune printr-o formă inedită pe administrația județeană din Cluj, după ce reabilitarea DN75 s-a transformat într-o bătaie de joc, astfel că drumul este acum plin de gropi.
Pe o lungime de mai mulți kilometri de pe DN75 a apărut inscripționat textul „RUȘINE” de la intrarea în Valea Arieșului dinspre Cluj până în Ocoliș. Reparațiile realizate de drumari în ultimul timp au reușit să-i nemulțumească pe oamenii care doresc reabilitarea drumului, nu lucrări care nu țin decât câteva luni.
Reparațiile realizate de drumari în ultimul timp au reușit să-i nemulțumească pe oamenii care doresc reabilitarea drumului. Acest protestul nu este unul nou, pentru că în luna mai, mai multe mașini au plecat din Câmpeni și comunele de pe Valea Arieșului pentru a participa la un protest în fața Prefecturii din Alba. Chiar și în primăvară au solicitat reabilitarea DN 75.

Deplasarea noastră o vom realiza cu scopul de a atrage atenția asupra stării deplorabile în care au ajuns segmentele DN 75 de la Turda la Câmpeni, pe teritoriul celor două județe. Batjocura, la care suntem sistematic și cinic supuși, trebuie să înceteze! Ne-a ajuns!, au declarat, la acel moment, organizatorii protestului.
DN 75, sectorul din judeţul Cluj. În 4 octombrie se semnează contractul de asfaltare. În judeţul Alba deja se asfaltează. După 30 de ani, poate poate, a scris un şofer pe Facebook.
La sfârşitul lunii august au început lucrările de asfaltare pe DN 75 în judeţul Alba. În total se vor asfalta 50 de kilometri, între comuna Bistra şi limita cu judeţul Cluj.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De scurt timp, drumarii de la DRDP Cluj au încercat să acopere textele, însă fotografiile arată că nu au avut mare succes deoarece cuvântul este vizibil în continuare.