Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru joi, 5 martie. Potrivit acestora temperaturile vor fi în scădere iar ploile își vor face apariția în aproape toată țara. Iată cum va fi vremea în Capitală și ce temperaturi se vor înregistra cu exactitate.
Meteorologii anunță că joi vremea se va răci drastic iar ploile se vor instala în toată țara. Cu toate acestea, valorile termice vor fi situate în jurul celor specifice intervalului menționat. Spre deosebire de ziua precedentă, astăzi vremea va fi mai rece. Cerul va înnorat, iar local va ploua în centrul, sudul și estul ţării și izolat în rest. De asemenea, ploile vor fi însoțite și de descărcări electrice.
În vestul teritoriului, valorile termice diurne vor fi asemănătoare cu cele din ziua precedentă, iar restul țării vor fi semnificativ mai scăzute. Mai exact, în Transilvania și în nordul Moldovei, valorile termice maxime se vor situa între 4 și 5 grade Celsius, iar în Dobrogea și în estul Munteniei, temperaturile maxime vor fi de 14 grade Celsius. De asemenea, în Transilvania şi în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Oltenia şi Muntenia (cu precădere în zonele de deal) va ploua, dar şi în Dobrogea.
La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade Celsius, iar cele minime, în general, între -1 și 7 grade Celsius.
Specialiștii ANM anunță că în Capitală temperaturile se vor menține ușor peste cele specifice, însă vor fi în scădere față de ziua precedentă. Cerul va fi înnorat și temporar în prima parte a intervalului va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 11 grade Celsius, iar cele minime între 4 și 5 grade Celsius.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]