Probleme în secția covid a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Zeci de pacienţi, în pericol din cauza avariei

28 10. 2021, 18:24

Au fost probleme în secția Covid-19 a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Zeci de pacienţi au fost puși în pericol din cauza unei avarii ce a fost înregistrată joi, iar angajații unității sanitare au apelat la Serviciul de Ambulanță Argeș.

Ce probleme au apărut în secția Covid a Spitalului Județean de Urgență Pitești

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Cristina Cazacu, a avut loc o avarie ce a afectat furnizarea energiei electrice în secția PNF – COVID unde se aflau 30 de pacienți, dintre care cei mai mulți erau conectați la concentratoare de oxigen. A fost apelat Serviciul de Ambulanță Argeș pentru a interveni de urgență.

”Aceștia, comunicându-ne că au disponibil un singur echipaj, prin apel la 112, la ora 13:43 a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și al Serviciului de Ambulanță Vâlcea. Coordonatorul Secției, dr Muntean-Petru Emil, a anunțat conducerea unității, colegii acestuia făcând, de asemenea, cunoscută situația reprezentanților din cadrul Serviciului Tehnic al SJU Pitești.

Din fericire, problema s-a remediat rapid, în aproximativ 10 minute. Pe timpul avariei, pacienții cu necesar mare de oxigen au fost conectați la tuburile existente în secție”, a explicat Cristina Cazacu.

Un cadru medical ingrijind un pacient

Motivul pentru care s-a produs avaria

Totodată, în urma incidentului, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești a declarat că avaria a fost zonală și nu s-a produs din cauza instalației electrice a SJUP.

”Menționăm, de asemenea, că instalația electrică a Secției PNF a fost verificată în luna iulie a acestui an, nefiind constatate nereguli. Foarte important, starea de sănătate a persoanelor internate în această secție nu a fost afectată de acest incident”, a mai spus Cristina Cazacu.

Reprezentanții ISU Argeș au hotărât să monteze în curtea spitalului un generator, astfel încât la o altă eventuală întrerupere a alimentării cu energie electrică să existe o alternativă pentru pacienții care depind de curentul electric.

România a stabilit un nou record mondial al numărului de decese provocate de Covid-19

Epidemiologul Octavian Jurma a declarat că România a depășit recordul mondial în privința deceselor provocate de pandemia de coronavirus. Specialistul a învinovățit statul român, despre care a spus că a fost nepăsător și nu a acționat pentru a împiedica producerea acestei catastrofe.

”Niciun alt stat nu și-a lăsat nepăsător poporul să moară într-o asemenea măsură de COVID-19 fără să facă nimic să împiedice catastrofa, dimpotrivă, îndepărtând măsurile de limitare rămase din valurile trecute. Niciun alt stat nu și-a învinuit poporul pentru că a căzut în prăpastia în care l-a îndemnat să intre.

Această atitudine monstruoasă față de viața semenilor nu poate rămâne și de data această trecută cu vederea pentru că se va repeta, așa cum se repetă deja de 3 valuri tocmai din convingerea că pot scapa cu vorba pe moarte călcând. PS. Un sfat pentru cei din ministere și instituții. Cereți ordin scris pentru orice vi se cere să faceți în perioada asta ca să nu descoperiți că este, de fapt, o ilegalitate”, a spus Octavian Jurma.