Prințul Harry s-a prezentat la Înalta Curte din Londra pentru a doua zi de interogatorii în procesul intentat împotriva editurii Mirror Group Newspapers (MGN), pentru acuzația de piraterie telefonică. Acesta a vorbit și despre un zvon delicat care spunea că regele Charles nu ar fi tatăl său.
Prințul Harry a devenit primul membru al familiei regale britanice de rang înalt care a apărut în boxa martorilor, în ultimii 130 de ani. Acesta l-a dat în judecată pe editorul tabloidului britanic Daily Mirror, pe care l-a acuzat de piraterie telefonică și de alte activități ilegale comise între 1991 și 2011.
Ducele de Sussex a vorbit despre mai multe momente delicate din trecut, inclusiv despre zvonul potrivit căruia el nu ar fi fiul regelui Charles. În depoziția sa, a susținut că informația care susținea că tatăl său biologic ar fi ofițerul James Hewitt, cel cu care prințesa Diana a avut o aventură, i-ar fi putut distruge viața și a avut ca scop îndepărtarea sa de Familia Regală.

Harry a făcut referire și la un articol din publicația „The People”, din 2002, cu titlul „Complot pentru a jefui ADN-ul lui Harry”, care a raportat o încercare de a fura o mostră din ADN-ul ducelui pentru a-i verifica descendența. Harry a descris zvonurile drept „foarte crude”, spunând că el avea 18 ani la acel moment și își pierduse mama cu doar câțiva ani mai devreme.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Au fost răi și cruzi. Am încercat mereu să aflu motivele din spatele acestor articole. A vrut presa, oare, să semene îndoieli în mintea publicului, astfel încât eu să fiu înlăturat din familia regală. Numeroase ziare au scris despre zvonul că tatăl meu biologic era James Hewitt, un bărbat cu care mama mea a avut o relație după ce m-am născut?” a declarat Harry.
Harry a aflat abia în 2014 că mama sa, prințesa Diana, l-a cunoscut pe James Hewitt după ce s-a născut el. Ducele de Sussex a declarat că aproximativ 140 de articole publicate de Mirror Group între 1996 și 2010 conțineau informații adunate prin metode ilegale, iar 33 dintre acestea au fost selectate pentru a fi luate în considerare la proces.
În timpul interogatoriului, Harry a mai spus că presa are mâinile „pătate de sânge”, că i-a distrus adolescența, i-a ruinat relațiile cu prietenii și a semănat neîncredere încă din 1996, pe când era elev.