Primul SUV 100% electric de la Mercedes: cum arată modelul EQC și cum poate fi comandat în România – VIDEO

Claudiu Surmei 16.07.2019, 13:50
Primul SUV 100% electric de la Mercedes: cum arată modelul EQC și cum poate fi comandat în România – VIDEO

O vorbă veche spune că dacă vrei să afli cum va arăta o mașină în 10 ani ar fi bine să te urci acum într-un Mercedes. Germanii nu se dezic nici de această dată și demonstrează că pot face cu succes tranziția de la automobilele clasice la cele electrice.

Primul SUV 100% electric al celor de la Mercedes se numește Mercedes-Benz EQC și, începând de astăzi, poate fi comandat și în România. Modelul, a cărui producție a început recent, este fabricat la Bremen, în Germania.

Modelul EQC a intrat în producția de serie la doar câteva luni de când a fost prezentat oficial.

Cu Mercedes-Benz EQC intram intr-o noua era a mobilitatii. EQC face parte din familia de autovehicule electrice Mercedes-Benz si reflecta caracteristicile definitorii ale brandului nostru, precum calitatea, siguranta si confortul. Oferim clientilor nostri un autoturism cu un design progresiv, cu un confort unic la condus si o autonomie optima pentru utilizarea zi de zi„, spuneau reprezentanții Mercedes.

Și sunt mari șanse să aibă dreptate.

Mercedes EQC, primul SUV electric al germanilor

Germanii se laudă cu faptul că Mercedes-Benz EQC îmbină perfect viitorul electric al industriei cu designul premium al mărcii. Modelul are o autonomie cuprinsă între 374 și 416 kilometri.

Modelul poate fi comandat și în România, fiind disponibil inclusiv prin programul Rabla Plus. Prețurile sunt, însă, destul de mari – specifice unui brand precum Mercedes.

Prețul de pornire este de aproape 76.000 de euro, dar varianta de bază este una generoasă.

„Flexibilitatea si eficienta sunt piloni decisivi ai strategiei noastre pentru reteaua mondiala de productie Mercedes-Benz Cars, productia EQC reprezentand dovada perfecta a acestui fapt. Personalul din Bremen are o experienta vasta in productia de autovehicule, iar pe aceste cunostinte ne dezvoltam si in epoca autovehiculelor electrice. Odata cu productia Mercedes-Benz EQC ne indreptam spre o noua directie – mobilitatea electrica a viitorului”
Markus Schafer, reprezentant Mercedes-Benz Cars

Deocamdată, producătorii auto europeni sunt dependenți de cei asiatici atunci când vine vorba de bateriile electrice cu care sunt echipate noile modele. Dar Daimler intenționează să deschidă curând primele uzine în care să-și producă bateriile electrice.

Modelul EQC al celor de la Mercedes poate fi încărcat acasă, la orice priză, dar germanii recomandă folosirea propriului sistem Mercedes-Benz Wallbox Home, care permite încărcarea mai rapidă a tuturor autovehiculelor Mercedes-Benz electrice și plug-in hybrid.

Urmăriți Impact.ro și pe