Primul mesaj al soției lui Will Smith după incidentul de la Premiile Oscar. Ce interzice Jada Pinkett Smith

Cătălina Burghelea 30.03.2022, 10:47
Primul mesaj al soției lui Will Smith după incidentul de la Premiile Oscar. Ce interzice Jada Pinkett Smith

Jada Pinkett Smith, soția celebrului actor Will Smith, a reacționat la palma dată de acesta comediantului Chris Rock pe scena galei Oscar. Mesajul postat de vedetă pe rețelele sociale vine după ce Will Smith i-a cerut scuze publice lui Rock pentru ieşirea sa violentă. Ce a transmis actrița din „Scream 2”, „Ali”, „The Matrix Reloaded”, „The Matrix Revolutions” și seria „Madagascar”?

Will Smith l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock

Lovitura încasată de actorul american Chris Rock pe scena galei premiilor Oscar a făcut înconjurul lumii. Will Smith i-a dat o palmă din cauza unei glume făcute de Rock despre coafura Jadei Pinkett Smith, care suferă de o boală autoimună. Afecțiunea se numește alopecie (căderea părului).

„Jada, te iubesc, „G.I. Jane 2”, de abia aştept să văd această continuare”, a declarat Chris Rock în timp ce prezenta premiul Oscar pentru Cel mai bun documentar. Astfel, actorul s-a referit la personajul „locotenent O’Neil” (G.I. Jane), în care protagonista (Demi Moore) apare tunsă zero.

Soția vedetei de la Hollywood, ținta glumelor comediantului

Comentariul lui Chris Rock despre capul ras al Jadei și alopecia acesteia (o afecţiune care provoacă o cădere severă a părului) l-a înfuriat teribil pe celebrul actor Will Smith, care a simțit în acel moment să-și apere soția. Vedeta a urcat brusc pe scenă şi l-a pălmuit pe Chris Rock în faţa celebrităţilor şi a telespectatorilor.

„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, i-a spus Smith.

Will Smith l-a palmuit pe Chris Rock pentru ca acesta a facut misto de sotia lui
Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock

Smith regretă incidentul de la Gala Oscar 2022

Între timp, Will Smith i-a cerut scuze publice comediantului Chris Rock, explicând că a dat dovadă de un comportament „inacceptabil și inexcuzabil”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Violența în toate formele ei este otrăvitoare și distructivă. Comportamentul meu la decernarea Premiilor Academiei de aseară a fost inacceptabil și inexcuzabil. Glumele fac parte din slujba mea, dar o glumă despre starea medicală a Jadei a fost prea mult de suportat pentru mine și am reacționat emoțional”, a explicat actorul.

„Aş dori să îți cer scuze, Chris. Am întrecut măsura şi am greşit. Sunt jenat şi acţiunile mele nu definesc etalonul bărbatului care îmi doresc să fiu. Nu există loc pentru violenţă într-o lume a iubirii şi bunătăţii”, a afirmat actorul pe internet.

Mesajul transmis de Jada Pinkett Smith

Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie, a simțit nevoia să intervină în scandalul momentului, publicând un mesaj pe Instagram.

„Este o perioadă a vindecării, iar eu sunt pregătită pentru asta”, a scris Jada Pinkett Smith în mediul online. Comentariile la postare au fost dezactivate de către actrița de la Hollywood.

Poanta comediantului a făcut-o pe Pinkett Smith să-și dea ochii peste cap, în timp ce Will Smith părea să râdă și să bată din palme înainte de a fi văzut pe scenă, mergând până la Chris Rock ca să-l lovească. Actorul de comedie a părut uluit de reacție, dar a spus apoi că „aceasta a fost cea mai tare noapte din istoria televiziunii”. Vedeta nu a comentat incidentul și nici nu a depus plângere pe numele lui Will Smith.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...